SUA anunţă că au efectuat lovituri în Siria împotriva unor ţinte legate de Iran
Armata americană a anunţat luni că a efectuat lovituri în Siria împotriva a nouă ţinte asociate cu grupuri iraniene, relatează Reuters, transmite News.ro.
Într-un comunicat, armata americană spune că loviturile au vizat două locaţii din Siria şi au fost un răspuns la mai multe atacuri asupra personalului american din Siria care au avut loc în ultimele 24 de ore.
Statele Unite au efectuat ocazional lovituri împotriva unor ţinte legate de Iran atât în Irak, cât şi în Siria. În februarie, SUA au lansat lovituri aeriene în Irak şi Siria împotriva a peste 85 de ţinte având legături cu Garda Revoluţionară a Iranului (IRGC) şi cu miliţiile pe care le sprijină, ca represalii pentru un atac mortal asupra trupelor americane.
„Aceste lovituri vor degrada capacitatea grupurilor susţinute de Iran de a planifica şi lansa viitoare atacuri asupra forţelor SUA şi ale Coaliţiei”, a declarat armata americană după cele mai recente lovituri.
SUA au 900 de soldaţi în Siria şi alţi 2.500 în Irakul vecin, cu misiunea de a consilia şi asista forţele locale care încearcă să prevină o reapariţie a Statului Islamic. Organizaţia teroristă a cucerit în 2014 mari porţiuni din ambele ţări, dar a fost învinsă ulterior.
Statele Unite au trimis nave de război şi avioane de luptă în regiune de la izbucnirea conflictului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie,pentru a încerca să descurajeze Iranul şi grupurile susţinute de Iran. Forţele americane au ajutat, de asemenea, la doborârea proiectilelor pe care Iranul le-a lansat spre Israel în acest an.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank