G4Media.ro

SUA ar putea încetini ritmul retragerii trupelor din Afganistan din cauza ofensivei…

sursa foto: NATO

SUA ar putea încetini ritmul retragerii trupelor din Afganistan din cauza ofensivei talibane din ultima perioadă

Retragerea forţelor americane din Afganistan ar putea fi încetinită având în vedere înaintarea pe teren a talibanilor, a declarat luni Pentagonul, subliniind că acest lucru nu pune sub semnul întrebării termenul limită al retragerii, stabilit pentru 11 septembrie, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Planurile ar putea fluctua şi s-ar putea modifica dacă situaţia se va schimba”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, întrebat în timpul unei conferinţe de presă cu privire la victoriile talibanilor, care au încercuit câteva oraşe importante din Afganistan.

„Dacă trebuie făcute modificări în ritmul, sfera sau amploarea retragerii într-o anumită zi sau săptămână, dorim să păstrăm flexibilitatea de a face acest lucru”, a adăugat el.

„Există două lucruri care nu s-au schimbat” însă, a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.”În primul rând, vom finaliza retragerea completă a forţelor americane din Afganistan, cu excepţia celor care vor rămâne pentru a proteja prezenţa diplomatică, iar în al doilea rând, se va încheia până la începutul lunii septembrie, aşa cum a ordonat comandantul-şef”, preşedintele Joe Biden.

Preşedintele SUA a decis în aprilie, contrar opiniei militarilor, să retragă toate trupele americane din Afganistan până pe 11 septembrie. Operaţiunile de retragere au fost deja realizate într-o proporţie ce depăşeşte 50%.

John Kirby a mai indicat că armata SUA continuă să ofere sprijin aerian forţelor afgane, dar a subliniat că acest sprijin nu va dura până în ultima zi a prezenţei militare americane în Afganistan.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani şi negociatorul-şef al guvernului său în discuţiile cu talibanii, Abdullah Abdullah, sunt aşteptaţi vineri la Casa Albă.

Luni, mai multe districte afgane au ajuns sub controlul talibanilor, pe măsură ce aceştia continuă să îşi extindă controlul, potrivit dpa.

Oficiali ai administraţiei locale au raportat că opt districte din provinciile Baghlan, Balkh şi Takhar au fost invadate de talibani în ultimele 24 de ore. Un oficial al Ministerului Apărării a scris pe Twitter că luptătorii talibani se aflau în apropierea oraşului Mazar-i-Sharif.

Dacă informaţiile sunt corecte, asta ar însemna că forţele talibane au revendicat 50 de districte de când trupele SUA şi NATO au început retragerea, pe 1 mai.

Afganistanul este împărţit în 34 de provincii şi aproximativ 400 de districte.

sursa foto: NATO

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...