G4Media.ro

SUA avertizează că vor exista consecințe pentru țările și companiile care sprijină…

sursa foto: Pixabay

SUA avertizează că vor exista consecințe pentru țările și companiile care sprijină programul de drone al Iranului

Statele Unite au avertizat că vor fi luate măsuri împotriva națiunilor și companiilor care vor sprijini programul de drone al Iranului, după ce acesta a fost implicat în atacurile din această dimineață de la Kiev, relatează agenția AFP, citată de The Guardian.

„Oricine face afaceri cu Iranul care ar putea avea vreo legătură cu dezvoltarea de drone sau de rachete balistice sau cu fluxul de arme din Iran către Rusia ar trebui să fie foarte atent și să facă diligențele necesare – SUA nu vor ezita să folosească sancțiuni sau să ia măsuri împotriva făptașilor”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

„Aprofundarea de către Rusia a unei alianțe cu Iranul este un lucru pe care întreaga lume – în special cei din regiune și din întreaga lume, sincer – ar trebui să fie văzut ca o amenințare profundă”, a spus el.

Citând informații publicate anterior de SUA, Patel a declarat că unele dintre vehiculele aeriene fără pilot ale Iranului vândute Rusiei au funcționat defectuos.

Transferul arată „presiunea enormă” asupra Rusiei după pierderile din Ucraina, a spus el. Moscova este „forțată sincer să apeleze la țări nesigure precum Iranul pentru provizii și echipamente”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. În scurtă vreme,US va interzice fabricarea Praștiei Românești… Una dintre cele mai periculoase arme,aflată, desigur în dotarea Armatei Române.
    Ăștia mai sunt sănătoși… americani de maro…