SUA condamnă promisiunea poliției din Hong Kong de a oferi recompense pentru informaţii despre activiști pro-democrație aflați în exil: „Creează un precedent periculos”
Statele Unite au „condamnat” luni promisiunea poliţiei din Hong Kong de recompense pentru orice informaţii conducând la arestarea a opt activişti pro-democraţie care au fugit în străinătate, notează AFP, citată de Agerpres.
„Aplicarea extrateritorială a legii securităţii naţionale impusă de Beijing creează un precedent periculos care ameninţă drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor din întreaga lume”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller.
Această lege severă a fost promulgată în 2020, în urma manifestaţiilor care au zguduit teritoriul din iunie până în decembrie 2019.
Cei opt activişti vizaţi au fugit din Hong Kong după implementarea acestui text de către Beijing.
Poliţia locală a promis o recompensă de un milion de dolari din Hong Kong (117.000 de euro) pentru informaţii care ar conduce la arestarea lor. Aceştia sunt acuzaţi de coluziune cu forţele străine pentru a pune în pericol securitatea naţională, pasibilă de închisoare pe viaţă.
Washingtonul „îndeamnă guvernul din Hong Kong să retragă imediat această promisiune de recompensă, să respecte suveranitatea altor ţări şi să pună capăt aplicării internaţionale a legii securităţii naţionale”, a adăugat Miller.
Printre cei vizaţi se numără şi Nathan Law, una dintre figurile mişcării pro-democraţie, care a fugit din Hong Kong în Marea Britanie, unde i s-a acordat azil politic.
De asemenea, Londra a denunţat luni promisiunea de recompense făcută de autorităţile din Hong Kong.
„Nu vom tolera încercările Chinei de a intimida şi reduce la tăcere indivizi din Marea Britanie şi din străinătate”, a declarat într-un comunicat ministrul britanic de externe, James Cleverly.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank