SUA: ”Dacă Navalnîi moare, vor exista consecințe pentru Rusia”/ Disidentul rus se află în stare gravă, susțin medicii acestuia
Casa Albă a avertizat, duminică, că vor exista „consecinţe” pentru Rusia dacă opozantul Aleksei Navalnîi, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat, va muri, relatează AFP.
„În ceea ce priveşte măsurile specifice pe care le vom lua, studiem diferite tipuri de costuri pe care le vom impune, şi nu le voi dezvălui public în acest stadiu dar am indicat că vor exista consecinţe dacă dl Navalnîi moare”, a declarat Jake Sullivan, consilier pentru securitate naţională al lui Joe Biden, pe canalul CNN.
„Ne-am aliat într-un prim moment cu Uniunea Europeană şi cu numeroase democraţii din lume care ne împărtăşesc opinia pentru a impune sancţiuni drept răspuns la ceea ce guvernul rus i-a făcut lui Navalnîi, drept răspuns la utilizarea unei arme chimice împotriva lui, ceea ce este contrar legilor internaţionale”, a explicat Jake Sullivan.
„În al doilea rând, am informat guvernul rus că ceea ce i se va întâmpla dlui Navalnîi, pe care l-au încarcerat, va fi responsabilitatea lor şi că vor fi traşi la răspundere de comunitatea internaţională”, a adăugat el.
În cadrul intervenţiei, Sullivan a fost întrebat de ce Joe Biden nu a menţionat soarta opozantului în discursul său de joi privind sancţiunile impuse Rusiei şi de ce nu a solicitat public eliberarea lui.
„Am estimat că decât să facem declaraţii publice generale, cel mai bun mod de a ataca această problemă este în privat, prin intermediul unor căi diplomatice, direct la nivelurile cele mai înalte ale guvernului rus”, a mărturisit consilierul Casei Albe.
Preşedintele american a declarat sâmbătă că soarta lui Aleksei Navalnîi este „total nedreaptă”, în cadrul unor scurte declaraţii de presă.
Jake Sullivan nu a spus dacă planul de organizare a unui summit între Vladimir Putin şi Joe Biden va fi anulat în cazul unui deces al lui Aleksei Navalnîi.
Aliaţii opozantului în vârstă de 44 de ani, bolnav şi în greva foamei, au lansat duminică un apel la ruşi să iasă şi să protesteze pe 21 aprilie, „pentru a-i salva viaţa”.
Medici apropiaţi de opozant au cerut sâmbătă să li se permită să-l vadă imediat, temându-se că acesta ar putea suferi oricând un atac cardiac letal.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii