G4Media.ro

SUA: Dakota de Nord interzice aproape complet avortul

Sursa foto: MANDEL NGAN / AFP

SUA: Dakota de Nord interzice aproape complet avortul

Guvernatorul statului Dakota de Nord a semnat luni, 24 aprilie, o lege care interzice aproape toate avorturile în acest stat din nordul Statelor Unite, foarte puțin populat. Potrivit unei declarații a guvernatorului republican Doug Burgum, „această lege clarifică și perfecționează legislația existentă a statului”, care a fost declanșată de decizia Curții Supreme a SUA din iunie 2022, care a anulat garanția constituțională a avortului, scrie Le Figaro.

În fapt, orice avort este acum interzis în Dakota de Nord „de la concepție”, cu unele excepții, în special dacă sarcina prezintă riscuri grave pentru sănătatea mamei. Există, de asemenea, o excepție până la șase săptămâni de sarcină dacă sarcina este rezultatul unui viol sau al unui incest. Mama sau medicul care a efectuat avortul, ori persoanele care a vândut medicamentele sau instrumentele necesare riscă până la cinci ani de închisoare.

Dakota de Nord, cu o puternică majoritate conservatoare, are o populație de aproape 800.000 de locuitori. Din iunie 2022 și de la decizia Curții Supreme a SUA, aproximativ 15 state au interzis avortul pe teritoriul lor. La 13 aprilie, legislativul din Florida a interzis avortul după șase săptămâni de sarcină, o lege calificată drept „extremă și periculoasă” de Casa Albă.

Vineri, Curtea Supremă a decis să mențină deocamdată accesul la o pastilă pentru avort folosită în mai mult de jumătate din avorturile din țară, suspendând restricțiile decise de instanțele inferioare și oferind o amânare temporară susținătorilor dreptului la avort. Printre altele, decizia Curții Supreme înseamnă că femeile americane vor putea continua să primească mifepristona, numele pilulei de avort, prin poștă, deocamdată în statele în care avortul rămâne legal.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...