G4Media.ro

SUA dau asigurări că dispun de rute multiple pentru a trimite ajutor…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

SUA dau asigurări că dispun de rute multiple pentru a trimite ajutor militar în Ucraina: „Continuăm să apreciem că Rusia nu dispune de superioritate aeriană asupra Ucrainei şi că ucrainenii îşi apără cu abilitate spaţiul aerian”

SUA au transmis luni că dispun de „rute multiple” pentru a face ca asistenţa militară americană să ajungă în Ucraina, după un bombardament rusesc la sfârşitul săptămânii trecute împotriva bazei militare din Iavoriv, din vestul Ucrainei, situată la numai 20 de kilometri de graniţa cu Polonia, transmite EFE, citată de Agerpres.

De altfel, Pentagonul nu consideră acest atac – care s-a soldat cu 35 de morţi şi 134 de răniţi – drept „un punct de inflexiune” în conflictul din Ucraina, declanşat la 24 februarie de Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării american, John Kirby, într-o conferinţă de presă în care a dat asigurări că acest bombardament rus şi altele similare împotriva unor puncte din vestul Ucrainei nu schimbă în niciun fel situaţia.

„Evident că ruşii îşi extind o parte dintre ţinte, aceasta este evident”, a remarcat Kirby, care a insistat că ruşii sunt frustraţi de puternica rezistenţă ucraineană şi de lipsa progreselor pe teren.

SUA au confirmat că la Centrul Internaţional de Menţinere a Păcii şi Securităţii din Iavoriv nu se afla niciun militar, civil sau contractor american. La această bază, în urmă cu circa două săptămâni, Garda Naţională din Florida a antrenat militari ucraineni, aminteşte EFE.

Kirby a explicat că, din datele pe care le are la dispoziţie, bombardamentul a fost executat cu rachete de croazieră lansate de la mare distanţă de aviaţia rusă.

Duminică, ambasada americană din Kiev, care în prezent operează din Leopolis, din vestul Ucrainei, a anunţat că la această bază instructori internaţionali din „SUA, Polonia, Lituania, Regatul Unit, Canada şi alte ţări antrenau forţele ucrainene”.

Fără să dorească să ofere detalii, Kirby a insistat că niciuna dintre rutele folosite pentru introducerea de asistenţă militară în Ucraina nu a fost afectată. „Vreau doar să remarc că avem rute multiple pentru a face să ajungă asistenţa de securitate în posesia ucrainenilor”, a spus el.

În fapt, Pentagonul nu crede că bombardamentul rusesc împotriva acestei baze a avut drept obiectiv transferul de asistenţă internaţională de securitate către Ucraina.

„Nu vedem acest bombardament ca un efort împotriva distribuirii de ajutor de securitate Ucrainei”, a apreciat Kirby, care nu a oferit informaţii cu privire la modalităţile în care ţara sa face ca această asistenţă să ajungă la ucraineni. În acest sens, Kirby s-a limitat să clarifice că SUA vor continua să livreze ucrainenilor ajutor pe cât de repede este posibil şi „în maniera cea mai eficientă şi eficace”. „Sunt mai multe modalităţi prin care facem acest lucru”, a spus el.

Pe de altă parte, Kirby a apreciat că spaţiul aerian ucrainean continuă să fie „disputat”. „Continuăm să apreciem că Rusia nu dispune de superioritate aeriană asupra Ucrainei şi că ucrainenii îşi apără cu abilitate spaţiul aerian”, a subliniat el. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a atribuit această situaţie faptului că ucrainenii au găsit metoda de a apăra eficient cerul ţării, reuşind în acelaşi timp să-şi păstreze mobilitatea şi capacitatea de manevră în spaţiul aerian naţional.

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. ce ne-am face fara intelepciunea sosocarilor-aur-arilor-de-la-rusi

    desi ba baeti sunteti confuzi, ba cu mesaje de la rusi, cu nationalism, cu sclavia ue/sua/nato, cu botnita, cu ortodoxie, cred ca uitati cine a pornit razboiul

    desi in creierul vostru mic, putred si mincinos , tot ue si nato e de vina ca rusii au intrat in ucraina, pentru ca erau organizate parade gay , nu ?

  2. Tu de unde ai mai rasarit nebunule? :)))) Nu impresionezi pe nimeni cu teoria constipatiei big pharma.

  3. Ucraina nu mai are avione, nu mai are aeroporturi functionala ci doar drone si rachete americane

    daca asta inseamna control al spatiului aerian atunci…
    de fapt ucraina nu mai are nici armata dar propaganda e unidirectionala

    • Asa e ba Ioane, rusii nu intra in orasele mari pentru ca sint timizi.
      Cap ai, minte ce-ti mai trebuie?

  4. Mai bine ar trimite niste nuki direct la Moscva