SUA desfăşoară aproximativ 900 de militari în Orientul Mijlociu – Pentagon
Departamentul Apărării al SUA este pe cale să desfăşoare circa 900 de militari în Orientul Mijlociu pentru a întări capacitatea de protecţie a trupelor pe fundalul conflictului din Gaza, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, transmite vineri dpa, citată de Agerpres.
„Pot confirma că, de la primul nostru anunţ privind situaţia forţelor, aproximativ 900 de militari au fost sau sunt în proces de desfăşurare în zona de responsabilitate a Comandamentului central al SUA”, a spus Ryder.
O parte dintre aceştia sunt transferaţi de la unităţi de rachete, a menţionat el.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului nu a comentat unde anume vor fi desfăşurate trupele americane, precizând doar că „aceste forţe… nu merg în Israel”, ci mai curând „sunt menite să sprijine eforturile regionale de descurajare şi să întărească capacităţile de protecţie ale forţelor SUA”.
SUA au trimis deja sisteme de arme, două portavioane şi grupurile de luptă aferente în Mediterana de est pentru a-şi întări poziţia în regiune.
„Intenţionăm de asemenea să furnizăm Israelului cele două sisteme Domul de Fier aflate în prezent pe inventarul nostru pentru a-l ajuta să-şi consolideze capacitatea de apărare aeriană”, a mai spus Ryder, adăugând că vor fi livrate de asemenea interceptoare.
Acesta a refuzat să precizeze când anume urmează să fie livrate aceste echipamente.
Militanţii palestinieni au lansat circa 8000 de rachete asupra Israelului de la începutul războiului, potrivit unui bilanţ de joi al guvernului israelian. Cel puţin 550 de rachete au căzut în mod accidental în interiorul Fâşiei Gaza, au indicat mai devreme Forţele de apărare israeliene.
Rachetele sunt interceptate în general de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome (Domul de Fier), pe care Israelul a început să-l folosească în 2011 şi care distruge în zbor rachete cu rază scurtă. SUA au sprijinit dezvoltarea, construirea şi întreţinerea sistemului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank