
SUA îl elimină pe Antal Rogan, consilierul lui Viktor Orban, de pe lista sancțiunilor / Fostul ambasador al SUA la Budapesta: ”Este unul dintre principalii arhitecți, executanți și beneficiari ai acestui sistem de corupție”
Statele Unite elimină sancțiunile împotriva unui colaborator apropiat al premierului ungar Viktor Orban, Antal Rogan (foto) a anunțat marți Departamentul de Stat. Se menționează faptul că măsurile punitive au fost incompatibile cu interesele politicii externe a SUA.
Anunțul a fost făcut în urma unei discuții pe care secretarul de stat Marco Rubio a avut-o cu omologul său maghiar, ministrul de externe Peter Szijjarto.
„Secretarul de stat Marco Rubio a discutat astăzi cu ministrul ungar de externe Peter Szijjarto. Secretarul de stat l-a informat pe ministrul de externe Szijjarto cu privire la retragerea lui Antal Rogan, înalt funcționar maghiar, de pe lista resortisanților special desemnați și a persoanelor blocate a Departamentului Trezoreriei SUA, menționând că menținerea desemnării a fost incompatibilă cu interesele politicii externe a SUA.
Secretarul de stat Rubio și ministrul de externe Szijjarto au discutat, de asemenea, despre modalitățile de consolidare a alinierii dintre SUA și Ungaria în chestiuni critice și despre oportunitățile de cooperare economică”, se precizează în comunicatul de presă.
Trezoreria SUA a impus sancțiuni lui Antal Rogan, unul dintre cei mai puternici oameni din guvernul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban și ministrul responsabil de cabinetul său, la finalul anului trecut.
A fost un gest rar între aliații NATO și un simbol al profunzimii la care s-au scufundat relațiile dintre SUA și Ungaria, în timpul mandatului lui Joe Biden, de la invazia Rusiei în Ucraina, în urmă cu aproape trei ani.
„Antal Rogan este unul dintre principalii arhitecți, executanți și beneficiari ai acestui sistem de corupție”, se arată în declarația făcută atunci de către ambasadorul american în Ungaria, David Pressman, chiar înainte de a părăsi funcția.
El a fost un critic frecvent al guvernului Orban.
„Nu Statele Unite amenință suveranitatea Ungariei, ci mai degrabă ecosistemul cleptocratic pe care ministrul Rogan a contribuit la construirea și conducerea acestuia și de care a beneficiat personal”, spunea ambasadorul.
Rogan supraveghează, de asemenea, serviciile secrete interne și au existat indicii din partea mai multor țări NATO că Ungaria nu mai are încredere în informații sensibile din cauza relațiilor strânse ale guvernului Orban cu Vladimir Putin din Rusia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.