G4Media.ro

SUA îl recunoaşte pe contracandidatul lui Maduro drept câştigător în alegerile din…

Sursa foto: Facebook / Maria Corina Machado

SUA îl recunoaşte pe contracandidatul lui Maduro drept câştigător în alegerile din Venezuela

Statele Unite l-au recunoscut pe oponentul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, candidatul opoziţiei Edmundo Gonzalez, drept câştigător al disputatelor alegeri prezidenţiale din Venezuela, respingând revendicarea victoriei de către Maduro, scrie Reuters, citată de News.ro.

”Date fiind dovezile covârşitoare, pentru Statele Unite şi, cel mai important, pentru poporul venezuelean este clar că Edmundo Gonzalez Urrutia a câştigat cele mai multe voturi în alegerile prezidenţiale din Venezuela din 28 iulie”, a declarat secretarul de stat al SUA Antony Blinken, joi.

Anunţul Washingtonului nu a mers dincolo de a-l felicita pentru ”o campanie de succes”, aceasta fiind cel mai apropiat gest al SUA de o recunoaştere a lui Gonzalez ca noul conducător al ţării OPEC, de la alegerile controversate de duminică.

Disputa privind rezultatul alegerilor prezidenţiale a generat proteste în Venezuela. Consiliul electoral din Venezuela l-a proclamat pe Maduro, care deţine puterea din 2013, câştigătorul alegerilor din 28 iulie, cu 51 la sută din voturi.

Dar opoziţia din ţară afirmă că numărătoarea sa a circa 90 la sută din voturi arată că Gonzalez a obţinut mai mult decât dublu faţă de preşedintele în exerciţiu, rezultat similar cu cel al sondajelor de opinie de dinainte de alegeri.

Opoziţia a publicat numărători detaliate pe un site public, în timp ce guvernul nu a oferit până în prezent alte informaţii decât un număr total de voturi pentru fiecare candidat.

Declaraţia de joi a lui Blinken nu include ameninţări privind noi sancţiuni pentru Venezuela, dar el a făcut aluzie la posibile ”acţiuni punitive”. Marţi, Reuters a relatat Washingtonul ia în considerare noi sancţiuni după controversatele alegeri.

”Sprijinim deplin procesul de reinstaurare a regulilor democratice în Venezuela şi suntem gata să îl susţinem, împreună cu partenerii noştri internaţionali”, a afirmat Blinken.

Blinken a cerut, de asemenea, ca liderii opoziţiei să fie protejaţi şi în siguranţă.

”Forţele de aplicare a legii şi de securitate nu ar trebui să devină un instrument de violenţă politică folosit împotriva cetăţenilor care îşi exercită drepturile democratice”, a spus el.

Preşedinţii Braziliei, Mexicului şi Columbiei au cerut Venezuelei să publice rezultatele detaliate ale votului, în contextul disputei privind rezultatele alegerilor prezidenţiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Asa e cand tara e condusa de un sofer. Ma intreb cum o sa fie cand altii vor fi condusi de un vanzator de covrigi sau chiar de un general care nu stie decat sa inghita sc.ui.p.at. intre 2 vorbe seci.