SUA impun noi sancţiuni economice împotriva Iranului şi Cubei
Statele Unite au anunţat vineri noi sancţiuni împotriva unor oficiali şi companii din Iran, precum şi limitarea numărului zborurilor charter turistice către Cuba, informează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.
În total, opt oficiali iranieni sunt vizaţi de noua serie de sancţiuni, printre ei fiind şi secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională, Ali Shamkhani.
Cele mai mari companii iraniene din sectorul siderurgic, producătoare de oţel, cupru şi aluminiu, sunt de asemenea ţinta acestor sancţiuni impuse de SUA ca represalii după atacul iranian cu rachete balistice asupra unor baze americane din Irak, executat de Iran tot ca represalii după uciderea generalului Qassem Soleimani.
Potrivit secretarului Trezoreriei, Steven Mnuchin, pe lista de sancţiuni sunt 17 producători de metale şi societăţi miniere iraniene, o reţea de trei entităţi domiciliate în China şi Seychelles, o navă folosită pentru comercializarea produselor siderurgice iraniene şi pentru achiziţia de materiale de producţie esenţiale societăţilor metalurgice în Iran.
Mai sunt vizate de noile sancţiuni şi societăţi iraniene din sectoarele construcţiilor, textilelor şi prelucrării industriale.
Aceste sancţiuni, evocate deja de miercuri de preşedintele Donald Trump, vor ”priva regimul (iranian) de miliarde de dolari”, a estimat secretarul american de stat Mike Pompeo.
Noi sancţiuni au fost decise de SUA şi împotriva Cubei, urmând să fie limitat drastic numărul curselor aeriene turistice între cele două ţări, Washingtonul dorind astfel să reducă veniturile din turism ale statului cubanez.
Mike Pompeo a precizat că, de acum înainte, zborurile charter americane vor avea dreptul să aterizeze în Cuba numai pe aeroportul capitalei Havana, măsură deja impusă de Washington pentru celelalte zboruri comerciale.
Foto: Departamentul de Stat
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii