SUA îşi revizuiesc strategia în estul Mediteranei: se reapropie de Turcia şi Siria, extinde cooperarea cu Grecia și Cipru în scopul limitării influenţei Rusiei şi Iranului

Statele Unite par că se orientează spre configurarea unei strategii cu doi piloni în regiunea extinsă a Mediteranei de Est, cu scopul limitării influenţei în creştere a Rusiei, a rolului ce ar putea fi jucat de Iran, precum şi a prezenţei consolidate a Chinei în regiune, scrie publicația greacă To Vima, citată de Rador.

Cele mai importante idei din articol:

Elementele de bază ale acestei noi strategii sunt încercarea de a plasa relaţiile Washingtonului cu Ankara pe o bază nouă şi realistă, în principiu, având în centru evoluţiile din Siria, precum şi aprofundarea colaborării SUA cu Grecia şi Cipru, ca soluţii alternative, dar şi concomitente pentru situaţia în care relaţiile americano-turceşti vor merge în continuare spre înrăutăţire. Planurile administraţiei Trump par a fi în plină desfăşurare, după cum arată discuţiile recente americano-turceşti de la Washington, dar şi strângerea relaţiilor greco-americane în domeniul apărării, având drept „fir conductor” Israelul.

Deosebit de interesant pentru cele de mai sus este studiul elaborat de think tank-ul american Center for Strategic International Studies (CSIS) cu titlul «Restoring the Eastern Mediterranean as a U.S. Strategic Anchor».

Autorii au efectuat mai multe vizite în ţările din regiune, printre care şi Grecia, adunând idei despre cum poate fi îmbogăţită strategia americană. Concluzia lor centrală, pe baza căreia şi-au construit propunerile cu privire la reconfigurarea strategiei americane este următoarea: „politica Statelor Unite în Mediterana de Est astăzi este de regulă o serie de operaţiuni militare tactice. Aceste operaţiuni se focalizează pe scopuri restrânse, fără a revizui pe termen mediu nici cadrul strategic, nici impactul asupra influenţei americane în regiune”. Acest lucru are drept rezultat ca „alte forţe – în primul rând Rusia, China, Turcia şi Iranul – să-şi consolideze amprenta lor strategică, slăbind relaţiile guvernelor locale cu Statele Unite şi Europa”.

Strategia americană

Pentru autorii studiului CSIS, noua strategie americană trebuie să se ocupe de două chestiuni de bază. În primul rând, Statele Unite au un interes strategic în a pune capăt conflictului din Siria în condiţii care vor menţine influenţa lor în regiune. În al doilea rând (şi este foarte important pentru Grecia), unul dintre scopurile strategice ale Statelor Unite trebuie să fie dezvoltarea unei apropieri în ansamblu faţă de Turcia, ţară-cheie de care există în prezent o distanţare în continuă creştere. Potrivit acestui punct de vedere, Washingtonul trebuie, pe de o parte, să reuşească reataşarea Turciei la frontul occidental, dar trebuie să întărească în acelaşi timp şi celelalte state din Mediterana de Est, cu prioritate Grecia şi Cipru.

Poziţia lui Mitchell

Edificator pentru planurile americane a fost discursul adjunctului secretarului de stat pe probleme de Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, în urmă cu câteva zile la think tank-ul Heritage Foundation. Mitchell a făcut o referire amplă la Mediterana de Est pe care a caracterizat-o drept „un front maritim emergent” pentru politica externă americană. În acest cadru, demnitarul american a subliniat că „încercăm să unim piesele pentru o prezenţă strategică a Statelor Unite” în regiune. Nu a vorbit doar despre colaborarea cu Grecia sau despre ce vor face Statele Unite dacă vor fi obstrucţionate forajele companiei Exxon Mobil în Zona Economică Exclusivă cipriotă, ci şi despre încercarea unei reapropieri de Turcia.

Conform demnitarului american, Washingtonul „abordează Grecia drept o ancoră de stabilitate în Mediterana de Est şi Balcanii de Vest) şi colaborează cu Cipru „ca un stat vulnerabil care are nevoie de mai multă atenţie din partea Occidentului”. Mitchell a subliniat că „cu Grecia am început deja o relaţie mai strânsă încă de la guvernul anterior, pe care acum ne bazăm pentru a o consolida”. După cum a adăugat el, Statele Unite au arătat clar Ankarei că „obstrucţionarea forajelor în Zona Economică Exclusivă a Ciprului nu este ceva ce vom permite să treacă neobservat şi ceva despre care nu vom vorbi”.

Turciei Mitchell i-a dedicat o parte importantă a discursului său, spunând că Washingtonul doreşte să o menţină pe „traiectoria occidentală”. El a subliniat că o „ruptură permanentă în această relaţie ar provoca un prejudiciu pe durata mai multor generaţii pentru securitatea naţională a SUA. Pe termen lung”, a subliniat Mitchell, „Turcia este singura ţară din regiune care dispune de o pondere specială pentru a echilibra Iranul”. De asemenea „ca aliat în NATO, are îngrijorări legitime cu privire la problemele de securitate pe care trebuie să o ajutăm să le înfrunte”.

În acelaşi timp, a explicat că „nu putem să tăcem când liderii turci limitează libertăţile democratice şi statul de drept”. Washingtonul urmăreşte „să stabilizeze relaţia prin îndeplinirea unor obiective pe termen scurt, împiedicând achiziţionarea de sisteme S-400 şi creând un modus vivendi pentru evitarea unui conflict între forţele noastre în Siria” – făcând referire la acordul care a rezultat din întâlnirea secretarului de stat american Mike Pompeo cu omologul său Mevlut Cavusoglu la Washington asupra unui „road map” cu privire la regiunea Manbij, care va lua în considerare cererea Turciei cu privire la limitarea acţiunii forţelor siro-kurde ale YPG.

Construirea unei punţi Washington – Ankara

Întâlnirea dintre Pompeo şi Cavusoglu din data de 4 iunie a fost actul final al unui schimb continuu de puncte de vedere între cele două ţări cu privire la problema siriană care a început de la vizita predecesorului lui Pompeo, Rex Tillerson, la Ankara. Atunci decisese crearea unei serii de grupuri de lucru asupra unor teme diverse pentru a genera un dialog strategic. Pompeo şi Cavusoglu au convenit asupra unui road map cu privire la regiunea Manbij la care au lucrat diplomaţi, militari şi ofiţeri ai serviciilor secrete din cele două ţări. În esenţă, Statele Unite, care menţin mici forţe armate în regiune, au acceptat cererea Turciei cu privire la retragerea din Manbij a oamenilor Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), divizia armată a organizaţiei PYD a kurzilor sirieni pe care Ankara o consideră o ramură a PKK. Kurzii trebuie să se retragă la est de fluviul Eufrat, iar în acelaşi timp consiliul local al Manbijului va trebui să fie format din locuitori ai regiunii şi nu de kurzi. În acest mod se face o încercare de liniştire a îngrijorărilor Turciei, iar americanii obţin ca cei mai apropiaţi aliaţi ai lor pe teritoriul sirian, kurzii sirieni, să continue lupta împotriva rămăşiţelor Statului Islamic.

Detalii exacte ale acordului turco-american nu au fost făcute cunoscute, în afară de ceea ce a declarat Cavusoglu cu privire la începerea aplicării lui în termen de 10 zile. Conform ministrului turc de externe, Pompeo i-a spus că FBI-ul a început o anchetă împotriva lui Fethullah Gülen, aflat în Pennsylvania, a cărui extrădare este cerută în mod repetat de Ankara, deoarece îl consideră organizatorul tentativei de lovitură de stat. În plus, Cavusoglu a spus că plănuieşte o colaborare între SUA, Turcia, Irak şi guvernul regional din Kurdistanul irakian pentru combaterea PKK pe teritoriul iranian.

Apropierea Washington – Turcia în problema siriană este considerată crucială pentru că pe baza raportului CSIS, Statele Unite doresc să spargă alianţa stranie Rusia – Turcia – Iran şi Procesul dublu de la Astana şi de la Soci care a fost creat de Moscova. Dacă se vor înregistra progrese în privinţa consensului americano-turc, atunci discuţiile despre viitorul politic al Siriei s-ar putea întoarce la cadrul slăbit al Procesului de la Geneva, sub egida ONU, şi va face posibilă crearea unui Grup de Lucru care nu va fi controlat exclusiv de Rusia. În paralel, Turcia ar putea să funcţioneze ca o piedică pentru o extindere şi mai mare a influenţei Iranului în Siria şi ar putea, eventual, împiedica să se întâmple lucrul de care se tem Washingtonul şi Tel Avivul, adică o „punte terestră” de ieşire a Teheranului la Mediterana de Est. Dacă SUA reuşesc să liniştească Turcia, poate vor reuşi şi obiectivul unei autonomii lărgite a kurzilor sirieni pe viitor.

Relaţiile triunghiulare cu Grecia şi Cipru şi „Cuceritorul” turc

În ciuda eforturilor de restabilire a relaţiilor americano-turceşti pe o nouă bază, Washingtonul examinează opţiunile alternative. Una dintre acestea este mutarea bazelor şi a echipamentelor la alţi parteneri ai SUA din regiune. O amplificare vertiginoasă a importanţei relaţiilor turco-elene în domeniul apărării „se pliază” perfect pe acest raţionament întrucât pe teritoriul grec se află baza aeronavală de la Souda, singura de la Marea Mediterană care poate găzdui un portavion. Alte două baze, conform raportului CSIS, care ar putea funcţiona ca alternativă la baze de pe teritoriul turcesc sunt baza aeronautică de la Sigonella din Sicilia şi Bezmer din Bulgaria. Statele Unite ar putea de asemenea să examineze desfăşurarea din nou de forţe la bazele britanice de la Akrotiri şi Dekelia din Cipru. Partea americană va trebui, de asemenea, să examineze crearea unei colaborări trilaterale cu Grecia şi Cipru, să integreze Israelul în operaţiunile navale americane şi aliate din regiune şi, desigur, să consolideze prezenţa navală americană şi capacităţile Flotei a Şasea. În raport cu ultimul punct, analiştii CSIS estimează că Washingtonul trebuie mai degrabă să examineze eventualitatea unei întăriri suplimentare a bazei Souda, întrucât baza navală Rota din Spania nu este suficientă pentru a acoperi cerinţele în creştere de securitate de la Mediterana de Est.

Consolidarea colaborărilor trilaterale dintre Grecia, Cipru, Israel şi Egipt, iar propunerea ca la acestea să participe şi SUA nu poate fi văzută decât în paralel cu atitudinea insistentă a Turciei de a-şi afişa forţa în Mediterana de Est şi de a-şi revendica „propria cotă-parte energetică”. Sosirea platformei plutitoare de foraj „Porthitis” (Cuceritorul) în regiunea şi acostarea ei la Attaleia, vizavi de Cipru este cea mai clară dovadă până în acest moment că Ankara nu va da înapoi de la ce a declarat public cu privire la prospecţiunile şi forajele pe care doreşte să le realizeze în această regiune bogată în zăcăminte de hidrocarburi. Nu este foarte clar unde se va deplasa platforma de foraj, dar conform unor estimări ar putea încerca să foreze în Perimetrul 6 (pe care îl contestă) sau în Perimetrul 3 (de unde a fost gonită nava companiei Eni). Grecia şi Israelul au semnat un acord cu privire la realizarea unor patrulări comune cu nave de război în Mediterana de Est, iar în cazul în care Turcia se va deplasa spre zone din afara Zonei Economice Exclusive cipriote, tensiunile nu pot fi excluse.

Traducerea Rador: Carolina Ciulu