G4Media.ro

SUA își vor retrage trupele din Niger până la 15 septembrie

sursa foto: Captură video

SUA își vor retrage trupele din Niger până la 15 septembrie

Niger și Statele Unite au ajuns la un acord privind retragerea trupelor americane din țara vest-africană, proces care a început deja și care se va încheia până la 15 septembrie, au anunțat Niamey și Washingtonul într-o declarație comună citată de agenția Reuters.

La începutul acestui an, junta militară aflată la putere în Niger a cerut SUA să retragă cele aproximativ 1.000 de trupe desfășurate în țară în cadrul luptei împotriva insurgenței islamiste din Sahel.

Până la lovitura de stat de anul trecut, Niamey era unul dintre principalii aliați ai Washingtonului în regiunea Africii de Vest.

Acordul dintre Ministerul nigerian al Apărării și Pentagon, pecetluit la capătul a cinci zile de discuții, garantează protecția soldaților americani până la plecarea lor din Niger și stabilește proceduri pentru a facilita intrarea și ieșirea personalului american pe parcursul acestui proces.

„Retragerea trupelor americane din Niger nu afectează în niciun fel relația de dezvoltare continuă dintre Statele Unite și Niger”, se arată în declarația comună.

„Niger și Statele Unite sunt, de asemenea, angajate într-un dialog diplomatic pentru a defini viitorul relațiilor lor bilaterale”, a adăugat acesta.

În trecut, reprezentanții americani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la sosirea soldaților ruși în Niger și la dorința Iranului de a obține materii prime, cum ar fi uraniul, din această țară.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...