SUA: La un miting de campanie în oraşul Waco din Texas, Donald Trump şi-a proclamat nevinovăţia: „Procurorul districtual din New York, sub auspiciile şi îndrumarea departamentului injustiţiei din Washington DC, anchetează asupra mea ceva care nu este nici o crimă, nici un delict”
Nici „crimă”, nici „delict”: ameninţat de inculpare, Donald Trump şi-a proclamat nevinovăţia sâmbătă în cursul primului său miting de campanie pentru alegerile prezidenţiale, desfăşurat într-un loc extrem de simbolic, oraşul Waco din statul Texas, scenă în urmă cu 30 de ani a unui atac mortal asupra unei secte care se opunea puterii federale, relatează Agerpres.
Fostul preşedinte american susţine de peste o săptămână cu urmează arestarea sa iminentă la New York pentru că ar fi cumpărat tăcerea actriţei porno Stormy Daniels înaintea alegerilor din 2016.
Justiţia încearcă să stabilească dacă Trump este vinovat de fals în declaraţii – ceea ce ar fi o infracţiune – sau de încălcare a legilor privind finanţarea campaniei – infracţiune penală – după ce a plătit 130.000 de dolari acestei femei, pe numele ei real Stephanie Clifford, în săptămânile dinaintea alegerilor din noiembrie 2016, scopul fiind ca aceasta să ascundă o presupusă relaţie extraconjugală, potrivit acuzării.
„Procurorul districtual din New York, sub auspiciile şi îndrumarea departamentului Injustiţiei din Washington DC, anchetează asupra mea ceva care nu este nici o crimă, nici un delict, nici o aventură”, a afirmat el în faţa a mii de partizani adunaţi sub soarele texan.
Oraşul Waco, cu o populaţie de 130.000 de locuitori, rămâne asociat cu secta antiguvernamentală a Davidienilor.
În primăvara lui 1993, lumea a aşteptat 51 de zile cu sufletul la gură rezultatul asediului de către FBI a unei ferme în care se refugiaseră adepţi înarmaţi ai guru-ului David Koresh. Şaptezeci şi şase de membri ai sectei, printre care 20 de copii, au fost găsiţi morţi în urma incendiului fermei. De asemenea, patru poliţişti au fost ucişi.
Echipa de campanie a lui Donald Trump nu a răspuns solicitărilor AFP cu privire la alegerea oraşului Waco pentru acest miting.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu