SUA: Menținerea progreselor în ceea ce privește lupta împotriva corupției, subiect de discuție între secretarul american de stat și vicepremierul Ana Birchall
Secretarul american de stat, Mike Pompeo, a discutat luni, la Washington, cu vicepremierul român, Ana Birchall, despre importanța menținerii progreselor în ceea ce privește lupta împotriva corupției, a anunțat Departamentul de stat într-un comunicat de presă.
”Secretarul american de stat, Michael Pompeo, s-a întâlnit luni, 25 iunie, cu vicepriministrul Ana Birchall. Au trecut în revistă ultima rundă a Dialogului Parteneriatului Strategic, care a avut loc la București pe 19 iunie, și au reafirmat angajamentul comun de asigurare a securității la Marea Neagră. Cei doi oficiali au discutat și despre Summitul NATO din 11 – 12 iulie, despre eforturile de ameliorare a securității energetice și de promovare a investițiilor, dar și despre importanța menținerii progreselor în ceea ce privește lupta împotriva corupției”, se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul Departamentului de stat.
De menționat că din comunicatul de presă transmis de vicepremierul Ana Birchall după întâlnirea cu secretarul american de stat lipsește orice referire la subiectul luptei anticorupție.
Joi, 12 state aliate României, printre care SUA, Germania, Franța, au făcut public un comunicat de presă prin care fac apel la toate părțile implicate în modificarea Codului de Procedură Penală și a Codului Penal ”să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei”.
Comunicatul remis presei a fost dat în numele Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii.
Comunicatul celor 12 mai arată că ”ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane”.
Foto: Ana Birchall și Mike Pompeo (Sursa: gov.ro)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii