SUA: O agenţie specializată în dezinformarea străină, închisă din lipsă de fonduri
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat de republicani şi de Elon Musk, a fost închis după o decizie a Congresului de a-i tăia finanţarea, scrie agenția AFP, citată de Agerpres.
Odată cu închiderea Global Engagement Center (GEC), după opt ani de existenţă, ministerul american de externe îşi pierde singura agenţie care urmărea şi contracara dezinformarea produsă de ţări rivale ale Statelor Unite, precum China şi Rusia.
Ghilotina pentru acest organism, dotat cu un buget de 61 de milioane de dolari şi aproximativ 120 de persoane angajate, a căzut când măsura de prelungire a finanţării sale a fost abandonată în ultima versiune a textului legislativ care a făcut posibilă evitarea paraliziei bugetare a statului federal săptămâna trecută.
GEC era de multă vreme în vizorul parlamentarilor republicani, majoritari în Camera Reprezentanţilor, care l-au acuzat de cenzură şi de supraveghere a americanilor.
Anul trecut, Elon Musk, devenit între timp principalul susţinător al lui Donald Trump, a asigurat că GEC reprezintă „o ameninţare pentru democraţia americană”.
Cel mai bogat om din lume, numit de Donald Trump co-responsabil al unei comisii pentru „eficienţa guvernamentală” al cărei scop declarat este de a face reduceri drastice în bugetul federal, a acuzat agenţia că este „cel mai rău agent al cenzurii guvernamentale şi instrumentalizării media”.
Conducerea GEC a respins întotdeauna aceste afirmaţii, considerând că munca sa este crucială pentru combaterea campaniilor de interferenţă străină pe teritoriul american.
În iunie, şeful GEC, James Rubin, a anunţat lansarea unei organism multinaţional cu sediul la Varşovia pentru a contracara dezinformarea rusă privind războiul din Ucraina.
Anul trecut, această agenţie a avertizat într-un raport că China cheltuie miliarde de dolari pentru a disemina dezinformarea şi a „reduce semnificativ” libertatea de exprimare în întreaga lume.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii