G4Media.ro

SUA: Patru inculpați în cazul celor 53 de migranţi care au fost…

Sursa foto: Twitter/ @18airbornecorps

SUA: Patru inculpați în cazul celor 53 de migranţi care au fost găsiţi abandonaţi la sfârşitul lunii iunie într-o remorcă în Texas

Patru bărbaţi au fost inculpaţi de un mare juriu în Texas după moartea a 53 de migranţi care au fost găsiţi abandonaţi la sfârşitul lunii iunie într-o semi-remorcă la San Antonio, relatează Agerpres, conform AFP.

Doi texani, Homero Zamorano şi Christian Martŕ­nez, au fost inculpaţi pentru asociere infracţională în vederea unui transport de migranţi care a dus la moartea acestora, a comunicat Departamentul Justiţiei.

Ce doi riscă pedeapsa capitală.

Juriul a inculpat de asemenea doi cetăţeni mexicani, Juan Claudio D’Luna-Mendez şi Juan Francisco D’Luna-Bilbao, pentru port ilegal de arme şi prezenţă ilegală pe teritoriul american.

Mexicanii, care riscă până la 10 ani de închisoare, locuiau la adresa asociată cu plăcuţa de înmatriculare a camionului, a explicat departamentul.

Cei patru inculpaţi au fost arestaţi la scurt după descoperirea victimelor, într-un camion abandonat în a cărui remorcă se aflau 64 de migranţi, dintre care 46 erau deja decedaţi. Alţi şapte au murit din cauza rănilor.

În ziua macabrei descoperiri, temperaturile ajunseseră la 40 de grade Celsius, iar supravieţuitorii sufereau de hipertermie şi deshidratare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Adică i-au omorât ai lor??