G4Media.ro

SUA: Preţul benzinei a depăşit 5 dolari pe galon pentru prima oară…

Sursa Foto: Pexels.com

SUA: Preţul benzinei a depăşit 5 dolari pe galon pentru prima oară în istoria ţării

Preţul benzinei din Statele Unite a fost, în medie, de peste 5 dolari pe galon, sâmbătă, pentru prima oară în istoria ţării, continuând creşterea costurilor carburanţilor care conduce la accelerarea inflaţiei, transmite agenția Reuters, citată de news.ro.

Preţul mediu la nivel naţional naţional pentru benzina fără plumb a crescut la 5,004 dolari pe galon, pe 11 iunie, de la 4,986 dolari cu o zi mai devreme, au arătat datele AAA.

Preţurile ridicate alei benzinei sunt o bătaie de cap pentru preşedintele Joe Biden şi pentru democraţii din Congres, în timp ce fac eforturi să-şi menţină controlul la limită asupra Congresului, în perspectiva alegerile intermediare care vor avea loc în noiembrie.

Biden a folosit numeroase pârghii pentru a încerca să scadă preţurile, inclusiv o eliberare record de barili de petrol din rezervele strategice ale SUA, derogări de la regulile pentru producerea de benzină de vară şi sprijinirea marilor ţări din OPEC pentru a creşte producţia.

Cu toate acestea, preţurile carburanţilor au crescut în întreaga lume din cauza unei combinaţii între redresarea cererii, sancţiunile asupra producătorului de petrol Rusia, după invadarea Ucrainei, şi reducerea capacităţii de rafinare.

Călătoriile rutiere din SUA au rămas relativ puternice, cu doar câteva puncte procentuale sub nivelurile anterioare pandemiei, chiar dacă preţurile au crescut. Totuşi, economiştii se aşteaptă ca cererea să înceapă să scadă, dacă preţurile vor rămâne peste 5 dolari pe baril o perioadă mai lungă.

”Nivelul de 5 dolari este locul de unde am putea observa o distrugere a cererii de benzină”, a spus Reid L’Anson, economist senior la Kpler.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. La mai mare! 🤫

    • Să treacă la mașini electrice, că bani au, nu sunt sărăntoci ca Rusia.

  2. Iese la aproximativ 1.1 dolari pe litru. Inca o duc bine as zice

    • E 1,32 pe litru, dar în USA prețurile afisate sunt fără taxe, care diferă de la stat la stat….asa ca pretul real, pe litru e peste 7 lei, democrații au dat foc economiei cu planurile sociale și ajutoarele militare dubioase, în toamna vedem rezultatele alegerilor, America are anticorpi, progresiștii vor pierde pe linie. Pana in 2024 nu mai e mult, revine Trump en fanfare, dar mult întărit, guvernatorii și senatorii aleși sunt de cea mai bună calitate, vor urma decenii de prosperitate, DeSantis va urma după Trump. Comuniștii woke vor dispare din viata socială

    • Decât analiștii de la latrina3. Bravo, tata!

    • Scuze, uitasem de taxe

  3. Motoare mai mici. Se poate circula si cu 1.4l

    • Vorbesti prostii, la ce distante sunt de parcurs in sua, ce sa faci cu 1.4? Si ce caroserii pot trage motoarele de 1.4? Tu ai vazut vreodata cum arata remorcile americanilor? Cam cat cara un f150 (cea mai vanduta masina din sua)?

    • Americanii nu au motoare 1.4 nici la ștergătoare…

  4. Take that Putin tax and shove it in your tank! Fuel tank!

  5. A fost o pandemie, s-au cheltuit sume uriașe pentru reconstrucție, apoi rușii au văzut că e ultima șansă a lor să fie o putere și au împins inflația și mai sus cu acest război inutil.

  6. In RO e 7$ per Gallon (8.62 RON/litru). Sau In US este 6.16 RON/litru.
    1 Gallon = 3.785412 litri. 1 US$ = 4.6665 RON.

  7. In 98 galonul ( 3.785 l) era 0.98$ , se facea plinul cu 11$.

  8. Mai putin petrol. Nu moare nimeni.

  9. Pretul afisat al benzinei contine toate taxele, e final. Nu e ca la supermarket.