SUA promit să îi facă „să dea socoteală” pe rebelii yemeniți pro-Iran houthi care au revendicat atacul sângeros din Emiratele Arabe Unite
SUA au promis luni că îi vor face ”să dea socoteală” pe rebelii yemeniţi pro-Iran houthi care au revendicat atacul sângeros împotriva aeroportului internaţional din Abu Dhabi şi zonei industriale din apropiere, informează marţi AFP, citată de Agerpres.
„SUA condamnă cu fermitate atacul terorist de azi (luni) din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite (EAU), în care au fost ucişi trei civili nevinovaţi”, a declarat consilierul Casei Albe pentru securitate naţională, Jake Sullivan. „Rebelii houthi au revendicat atacul şi noi vom conlucra cu EAU şi partenerii noştri internaţionali pentru a-i face să dea socoteală”, a adăugat el într-un comunicat.
„Angajamentul nostru în favoarea securităţii EAU este de neclintit şi suntem alături de partenerii noştri din Emirate împotriva oricăror ameninţări ce vizează teritoriul lor”, a dat el asigurări.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a reiterat într-un comunicat „angajamentul de neclintit” al SUA în favoarea securităţii EAU.
Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat luni seara cu omologul său din EAU, şeicul Abdallah bin Zayed Al Nahyan, a anunţat purtătorul de cuvânt într-un an doilea comunicat. „Secretarul de stat Blinken a condamnat atacurile teroriste de astăzi, care au ucis şi rănit civili nevinovaţi. Secretarul de stat şi-a exprimat solidaritatea cu poporul din EAU şi le-a prezentat condoleanţe”, a precizat el.
Rebelii houthi au revendicat atacul în care trei persoane au fost ucise în explozia unor camioane-cisternă.
EAU, membre ale unei coaliţii militare sub comandament saudit ce intervine din 2015 în Yemen pentru a susţine forţele guvernamentale în faţa rebelilor houthi, au ameninţat că vor „riposta”.
Conflictul din Yemen, care a ucis până acum circa 377.000 de persoane, s-a intensificat în ultimele săptămâni, cu o înmulţire a raidurilor coaliţiei militare şi a ofensivelor la sol ale forţelor guvernamentale.
Sursa foto: Unsplash / Saj Shafique
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii