G4Media.ro

SUA propune Greciei vânzarea a patru fregate pentru 6,9 miliarde de dolari…

Sursa foto: Wikipedia

SUA propune Greciei vânzarea a patru fregate pentru 6,9 miliarde de dolari / Franța este din nou concurată în vânzarea de tehnică militară

Executivul american a dat vineri undă verde unei posibile vânzări a patru fregate Greciei, concurând cu Parisul care a încheiat în septembrie un acord prealabil privind vânzarea a trei fregate franceze marinei elene, transmite Agerpres, care citează AFP.

Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că a aprobat planul de vânzare a patru fregate de luptă şi a echipamentelor acestora, în valoare de 6,9 miliarde de dolari, la mai puţin de trei luni după semnarea la Paris de către preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis a unui acord pentru un contract similar, care rămâne să fie finalizat.

Washingtonul a aprobat şi modernizarea fregatelor greceşti din clasa MEKO, evaluată la 2,5 miliarde de dolari.

Comunicatul precizează că acest contract „va fi atribuit câştigătorului unei licitaţii internaţionale” pentru modernizarea marinei Greciei, ceea ce lasă să se înţeleagă că acordul franco-elen, anunţat cu mare pompa pe 28 septembrie la Paris, nu este unul definitiv.

Potrivit acordului franco-elen, care a părut la acel moment o consolare după fiasco-ul vânzării de submarine Australiei, trei fregate de apărare şi de intervenţie (numite Belharra pentru export) vor fi construite în Franţa de Naval Group, la Lorient (în Morbihan), pentru a fi livrate marinei greceşti în 2025 şi 2026. Acordul acoperă şi o a patra fregată, opţională.

Suma contractului care urmează să fie semnat „până la sfârşitul anului” este „de ordinul a trei miliarde de euro”, a precizat la acel moment ministerul francez al apărării.

Pe lângă nave, acordul include furnizarea de către producătorul de rachete MBDA a unor rachete antiaeriene Aster, antinavă Exocet şi torpile, precum şi servicii de asistenţă pe o perioadă de trei ani.

În luna septembrie, Statele Unite au anunţat un parteneriat de securitate în zona indo-pacifică cu Australia şi Regatul Unit şi livrarea de submarine cu propulsie nucleară Canberrei. Australia a încălcat atunci un contract gigantic semnat cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale, provocând furia Parisului.

Sursa foto: Wikipedia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. la cit sint grecii de bagati in datorii ,ar trebui ca ue sa-si dea acordul pentru a nu mai avea iar grija sa-i scoata pe greci din rahat si sa nu mai puna euro in pericol cu toate consecintele pe care le-am vazut

  2. Franta hiberneaza, nu mai e din vremea lui Napoleon in fruntea topului mondial privind tehnica militara.

  3. Cand statele puternice din ue devin irelevante iti dai seama ca ue nu mai are gram de credibilitate pe plan international.
    Bye bye ue!

  4. Macroul gerontofil e pe făraș ! Drum bun, Macrou !

  5. Grecii sa ia si de la americani si de la francezi ca sa nu se supere nimeni.

  6. Franța nu e concurată, e pur și simplu eliminată cu cinism. O să- i bage Unchiul Sam in faliment….

  7. Grecia plina de datorii isi permite sa-si modernizeze flota , rahatul asta de tara zisa Rromanistan nu reuseste sa cumpere un avion de lupta modern , cumpara numai avioane casate …… cersetorii de valahi asteapta sa-i protejeze alte tari in caz de comflict cu alta tara , Tv- unile din Rromanistan seara de seara vezi bocitoare si tot felu de ceafalata care nu mai pot de problemele valahului , pensii , salarii babane vor , mici si un pet de bere …rromi europei

  8. Grecia are economie. Romanii nu au primit salarii si pensii in toata existenta lor cat primeau grecii in perioada datoriilor.

  9. Grecia are turism. Exporta fructe si legume.
    RO exporta grâu si importa pâine congelată. Exporta seminte de floarea soarelui si importa ulei.

  10. Daca esti in UE, ai chiar interes personal ca Franta sa fie cap de lista la vanzari; daca esti in NATO, iarasi ai interes personal ca USA sa ocupe locul. Toate astea pentru ca tu nu esti si necesitatile tale financiare se acopera pe ambele parti.
    Macar sa nu ne impiedicam in interesul unor persoane oarecare, din tara.
    Cel mai interesant este modul in care Grecia si-ar fi acoperit datoria, chiar Germania o invidiaza!
    La noi, plata datoriei s-a soldat cu revolutie si nici aceea nu e bine inteleasa !