G4Media.ro

SUA: Republicanii au lansat o anchetă parlamentară privind retragerea trupelor americane din…

sursa foto: Facebook/ US Army

SUA: Republicanii au lansat o anchetă parlamentară privind retragerea trupelor americane din Afganistan

Republicanii, care deţin controlul în Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, au lansat vineri o anchetă parlamentară cu privire la retragerea haotică a trupelor din Afganistan în 2021, în timpul căreia 13 soldaţi americani au fost ucişi într-un atac, informează sâmbătă AFP.

Michael McCaul, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe, a anunţat că i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken o serie de documente, în special note de informaţii şi note ale discuţiilor cu talibanii.

„Este absurd şi scandalos că administraţia Biden a respins în mod repetat cererile noastre de acces şi continuă să ascundă informaţii despre retragere”, a spus Michael McCaul. În caz de refuz, comisia nu va ezita să treacă printr-o procedură cu caracter obligatoriu, a avertizat el.

Preşedintele democrat Joe Biden a implementat retragerea trupelor din Afganistan punând capăt celui mai lung război al SUA în august 2021. Haosul în care s-au desfăşurat operaţiunile de retragere, precum şi revenirea la putere a talibanilor, i-au adus critici puternice.

Pe 26 august 2021, 13 soldaţi americani au fost ucişi într-un atac cu bombă în apropierea aeroportului din Kabul, soldat cu 173 de morţi în total.

Fostul preşedinte Donald Trump este cel care a negociat retragerea trupelor americane din Afganistan, dar Partidul Republican a criticat întotdeauna modul în care succesorul său, Joe Biden, a condus operaţiunea.

Departamentul de Stat nu a răspuns vineri unei solicitări de comentarii, dar spune că a oferit peste 150 de informări membrilor Congresului de la retragerea din august 2021, potrivit presei americane.

Declanşat ca răspuns la atacul din 11 septembrie 2001 de la New York, războiul din Afganistan a costat vieţile a peste 2.500 de soldaţi americani şi a peste 3.500 de soldaţi din alte ţări membre NATO, potrivit armatei americane.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Asa e la americani. Retragerea este condamnabila, INVADAREA NU!

    • Bush jr., un republican, a ordonat invazia și a comis crime de război. Dar republicanii sunt ipocriți și fac circ mediatic înainte de alegerile din 2024.

    • @Marcele, războiul este groaznic si se mai produc si erori fatale, dar ai vreo dovada despre crimele de război comise de americani in Afganistan?
      Nu ca soldații SUA ar fi niște îngeri, dar sa vorbim pe fapte.

    • Cum stie marcela ca un om mare. Pacat ca nu intelegi cum functioneaza democratia. Vezi tu, invazia a fost sustinuta si de democrati. Ambele partide americane au votat si au fost pentru invazie.
      Dar cand esti un postac rus sustinator ai coruptilor nu ma astept sa ai capacitatea mentala sa intelegi realitatea.
      Plus ca toata industria militara americane este sustinuta de ambele partide. De unde crezi ca vin armele pentru ucraina?
      Cum ziceam, pe langa ca ai capul mic iti sta si creierul lejer.
      Europenii si inteligenta un fel de vaca cu bikini.
      Batranul continent a ramas doar batran, nu s-a legat intelepciunea de el si de popoarele lui, voi sunteti cea mai buna dovada.

  2. Lasati vorbaria, liniste! Eu am devenit vegetarian. Mananc iarba, fumez doar iarba, dorm in iarba afara prin frig. Imi plac si ierbivorele, ma joc mult cu armasarul satului si taurasii din zona pe campii pline cu verdeata, ca au la ei uleiuri vegetale.

  3. ONG – urile trebuie retrase din Afghanistan.
    Poporul preferă foamete și umilință decât lupta cu talibanii.
    SĂ SE DESCURCE SINGURI!
    Au avut 20 de ani să observe superioritatea civilizației occidentale.
    Îi ajutăm condiționat.
    Ajutor contra reforme.

  4. Americani trebuie să se întoarcă în Afganistan situația e foarte grea pentru oamenii civilizați din Afghanistan acum nebuni de Talibani au întors Țara în evul mediu trebuie o soluție gasită