G4Media.ro

SUA și aliații lor din NATO au făcut front comun în chestiunea…

Sursa foto: mil.ru

SUA și aliații lor din NATO au făcut front comun în chestiunea tratatului privind forțele nucleare intermediare. Mingea e acum în terenul Rusiei

NATO a acuzat în mod oficial Rusia că a încălcat Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF) din 1987, care a interzis desfășurarea în Europa a rachetelor nucleare şi convenţionale cu rază de acțiune între 500 şi 5500 de kilometri, precum şi lansatoarele pentru aceste arme. În urma unei întâlniri desfășurate la Bruxells, miniștrii de externe din alianța nord-atlantică au emis marți o declarație care susține acuzațiile americane că Moscova a violat INF. Secretarul de stat Mike Pompeo a dat Rusiei un ultimatum de 60 de zile pentru a respecta prevederile acordului ce datează din perioada Războiului Rece.

Analiștii cred că poziția adoptată de aliați la Bruxelles semnifică două lucruri importante: 1) Declarația NATO este un semn rar (dar binevenit) de unitate a alianței nord-atlantice în condițiile în care președintele american Donald Trump a criticat constant statele membre fiindcă nu și-au achitat obligațiile financiare față de NATO și 2) În acest moment, mingea este în terenul Rusiei, care trebuie să ia o decizie legată de respectarea Tratatului INF, în caz contrar americanii urmând cel mai probabil să se retragă din acordul nuclear, așa cum a preconizat deja liderul de la Casa Albă.

„Aliații au ajuns la concluzia că Rusia a dezvoltat și lansat un sistem de rachete, 9M729, care încalcă Tratatul INF și prezintă riscuri semnificative pentru securitatea euro-atlantică,” se arată în declarația miniștrilor de externe ai NATO, adoptată marți în capitala belgiană.

„Susținem ferm constatarea făcută de Statele Unite că Rusia a încălcat în mod concret obligațiile care îi revin în temeiul Tratatului INF. Facem apel la Rusia să se întoarcă de urgență la respectarea completă și verificabilă. Este acum la latitudinea Rusiei să mențină Tratatul INF.” Miniștrii de externe ai statelor NATO s-au referit în declarația lor la dezvoltarea, de către Rusia, a rachetei de croazieră Novator 9M729, care încalcă termenii tratatului și prezintă „riscuri semnificative” pentru securitatea regiunii.

Cu doar câteva momente înainte de declarația miniștrilor NATO, secretarul american de stat, Mike Pompeo, a acuzat Rusia de încălcarea INF, declarând că Washingtonul va suspenda în 60 de zile obligațiile care îi revin conform acordului dacă Moscova nu își va schimba atitudinea. Pompeo a spus că, începând din 2013, SUA au avertizat Rusia de cel puțin 30 de ori că nerespectarea tratatului va avea consecințe. „Răspunsul Rusiei a fost consecvent: a negat orice greșeală, a cerut mai multe informații și a emis contra-acuzații nefondate.”

Declarația șefului diplomației americane a venit la doar câteva săptămâni după ce, în timpul unui miting electoral desfășurat în Nevada, președintele Trump anunțase că Statele Unite se vor retrage unilateral din Tratatul INF. În acel moment, retragerea americanilor din tratatul semnat în 1987 de preşedinții Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov a fost criticată de Rusia și de o parte dintre aliații Statelor Unite (la vremea respectivă, am explicat într-o analiză pentru G4Media.ro de ce decizia lui Trump este una corectă.

Marți însă, aliații au făcut front comun și au susținut poziția Statelor Unite că Moscova a violat în mod repetat tratatul nuclear. Analiștii s-au grăbit să remarce această poziție unită a Administrației Trump și a NATO, care au avut deseori în ultimii doi ani opinii divergente. Chiar dacă, în cazul unora dintre statele membre ale alianței, susținerea atitudinii americanilor reflectă mai degrabă dorința lor de a resuscita tratatul, și nu de a-l vedea dispărut complet (așa cum dorește Trump), tonul neobișnuit de ferm al declarației comune a fost o surpriză pentru mulți și un semn semnificativ de solidaritate a alianței nord-atlantice.

„Ca Statele Unite să iasă și să o spună direct – este un lucru; dar ca NATO să afirme ‘Noi, cei 29 aliați, știm că Rusia a încălcat (tratatul)’ reprezintă un act puternic, de susținere din partea NATO,” a declarat Jim Townsend, fostul șef al Biroului NATO din cadrul Departamentul de Apărare al SUA în timpul președintelui Barack Obama. „Declarația lor spune: Acum ne confruntăm împreună cu această problemă.”

Frontul comun făcut de statele NATO a venit în condițiile în care președintele Trump a criticat constant unele țări membre pentru că nu și-au achitat obligațiile financiare față de alianța nord-atlantică. În plus, imediat după anunțul făcut de Trump în octombrie legat de posibilitatea retragerii SUA din Tratatul INF, unele țări europene, între care Germania și Franța, și-au exprimat îngrijorarea că vor deveni vulnerabile în fața amenințărilor militare ale Rusiei.

Statele de pe bătrânul continent au afirmat constant în ultimele decenii că tratatele de reducere a armamentului, semnate între Washington și Moscova, au fost și sunt esențiale pentru securitatea Europei. Declarația lor comună de marți indică, în opinia comentatorilor, că alianța poate continua să acționeze ca un tot unitar atunci când e nevoie și că garanțiile militare și de securitate oferite de Statele Unite sunt încă cruciale pentru țările membre, în special pentru cele europene.

Multe voci au lăudat Administrația Trump și pentru faptul că a reușit, în urma unor eforturi diplomatice majore, să-și coordoneze ultimatumul său cu aliații din NATO. „A avut loc într-adevăr o acțiune în cadrul NATO cu privire la ceea ce toată lumea știa că este un lucru adevărat,” a declarat Rachel Ellehuus, fost funcționar al Pentagonului și actual membru al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale. În opinia acestuia, declarația comună a NATO anulează teoria venită de la Moscova potrivit căreia Statele Unite, nu Rusia, vor eliminarea Tratatului INF prin anunțarea retragerii din acest acord.

Ce va face Rusia?

Așa cum a indicat și NATO, responsabilitatea este acum a Moscovei. „O schimbare a atitudinii Rusiei ar fi binevenită. Iar astfel, în următoarele 60 de zile, ei au toate șansele să facă acest lucru,” a afirmat șeful diplomației americane.

Ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a indicat și el că Marea Britanie și alte națiuni europene au depus eforturi pentru a încerca să ofere timp Rusiei pentru a-și respecta obligațiile. Williamson a spus că țările europene trebuie să preseze Moscova „în următoarele câteva săptămâni” pentru a-și respecta obligațiile din tratat.

În același timp, oficialul britanic și-a exprimat susținerea totală pentru poziția Administrației Trump, dată fiind „neglijarea flagrantă” a acordului de către Rusia: „Nu cred că cineva ar dori să vadă încheierea tratatului, dar acordul nu există atunci când ai o țară care își ignoră obligațiile. Nu este rezonabil să ne așteptăm ca Statele Unite să fie singura națiune care respectă un tratat.”

Rusia s-a grăbit să afirme că nu a încălcat acordul INF. Purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe, Maria Zakharova, a afirmat pentru Interfax că „Rusia respectă cu strictețe prevederile tratatului [INF], iar partea americană știe acest lucru.” Cea mai importantă declarație – și cea care contează în final – a venit însă de la președintele Vladimir Putin, care a spus că, dacă Statele Unite vor renunța la acord, Rusia va dezvolta rachete interzise de INF. Liderul de la Kremlin a adăugat că acuzațiile americane și ale NATO sunt un pretext pentru SUA de a părăsi pactul nuclear, o declarație care confirmă, susțin experții, că Moscova nu își va modifica strategia, făcând ca America să se retragă unilateral din INF.

Ținând cont de atitudinea anti-occidentală generală a președintelui Putin și de politicile agresive ale Kremlinului, mulți experți cred însă că cele 60 de zile oferite Rusiei de către Pompeo nu vor modifica în mod semnificativ poziția Moscovei. Jim Townsend a spus că e convins că „rușii nu vor ceda în două luni,” în timp ce alți analiști, citați de către Foreign Policy, s-au declarat și ei sceptici de voința Rusiei de a respecta prevederile tratatului.

Ce este INF

  • Tratatul cu Rusia privind forţele nucleare intermediare (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty – INF) a fost semnat la Washington D.C. în 8 decembrie 1987, în ultimii ani ai Războiului Rece, de liderul american Ronald Reagan şi de cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. După dezmembrarea URSS, tratatul a fost preluat de către Rusia. La momentul semnări sale, acordul – care a intrat în vigoare la 1 iunie 1988, după ratificarea de către Senatul american – a fost considerat o realizare semnificativă a eforturilor diplomatice duse de Reagan și Gorbaciov.
  • Înțelegerea interzice rachetele nucleare şi convenţionale cu rază de acțiune între 500 şi 5500 de kilometri, precum şi lansatoarele pentru aceste arme. Ca urmare a prevederilor, ambele țări au distrus în total aproximativ 2700 de rachete de croazieră împreună cu lansatoarele lor.
  • Tratatul are o durată nelimitată, dar prevederile sale legate de inspecțiile armamentului și de monitorizare s-au terminat în 2001.
  • Tratatul a mai interzis de asemenea rachetele de croazieră Pershing II, de fabricaţie americană, care au fost dezvoltate de SUA şi Germania şi pe care Rusia le vedea drept o ameninţare serioasă.
  • Prevederile acordului se aplică numai Statelor Unite și Rusiei. Ambele țări pot avea rachete din această gamă lansate din apă și aer, așa cum sunt rachetele americane Tomahawk și cele rusești Kalib.
  • Acordul a oferit în esenţă protecţie continentului european, punând capăt crizei declanşate în anii ’80 de desfăşurarea de rachete sovietice dotate cu focoase nucleare (de tip SS-20), îndreptate către capitalele occidentale. De altfel, tratatul a fost un element important într-o întreagă rețea de tratate de dezarmare și de reducere a armamentului, care urmăreau să gestioneze și să reducă tensiunile în timpul Războiului Rece.
  • Un alt tratat ruso-american, cel împotriva rachetelor balistice (ABM), încheiat în 1972, a fost reziliat de președintele George W. Bush în 2002, pe motiv că împiedică dezvoltarea unor mijloace de apărare împotriva unor state-paria, cum ar fi Iranul şi Coreea de Nord.
  • Cel mai recent tratat dintre cele două țări legat de înarmare, NEW START (2010), referitor la reducerea armamentului strategic, expiră în februarie 2021 și, dacă nu va fi reînnoit, va fi abandonat.

Rusia a mai fost acuzată că a încălcat Tratatul INF și înainte, inclusiv sub administrația lui Barack Obama. În 2008, în anul în care Rusia a invadat Georgia, Moscova a început să testeze o rachetă de croazieră lansată de la sol care are o rază de acțiune interzisă de tratat. Obama a informat Congresul în legătură cu îngrijorările sale în 2011. În 2014, SUA au acuzat oficial rușii că au dezvoltat și testat această rachetă. Donald Trump a reluat recent aceste acuzaţii, adăugând: „Nu ştiu de ce preşedintele Obama nu a negociat sau nu s-a retras. ”

Washingtonul susţine că partea rusă a încălcat tratatul prin dezvoltarea rachetei de croazieră Novator 9M729 (cunoscută de NATO sub codul de SSC-8), cu raza de acțiune de 2600 de kilometri. Alianţa Nord-Atlantică a cerut și înainte Moscovei să reacţioneze la îngrijorările provocată de această armă, iar ambasadoarea americană la NATO, Kay Hutchison, a avertizat nu demult că Statele Unite iau în considerare acţiuni militare pentru distrugerea rachetelor respective.

După apariția informațiilor legate de racheta Rusiei, Statele Unite au impus sancţiuni cu scopul de a presa Moscova să se conformeze prevederilor tratatului INF. Dar în contextul celorlalte sancţiuni menite să pedepsească Rusia pentru anexarea Crimeii şi agresiunea militară din estul Ucrainei, măsurile cu privire la respectarea INF nu par să fi avut vreun efect.

Surse: BBC, Foreign Policy, nato.int, G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Rusia n-a invatat nimic din Razboiul Rece, vor continua cu nebunia lui Putin.

  2. Deveselu?! Anyone?!
    Sau asta trage doar la peste 5500 Km?

    • De la tine din Transnistria nu se vede ce mărime au rachetele interceptoare de la Deveselu.
      Sunt mici tovarse, nu poți sa pui focoase pe ele.
      Lasa pufoaica 2-3 zile poate înțelegi și tu ceva