G4Media.ro

SUA şi Canada au ridicat restricţiile la carnea de pasăre din Franţa,…

Sursa foto: Pixabay

SUA şi Canada au ridicat restricţiile la carnea de pasăre din Franţa, după vaccinarea contra gripei aviare

SUA şi Canada au eliminat interdicţiile la anumite importuri de carne de pasăre din Franţa, restricţii care au fost impuse după ce autorităţile de la Paris au decis să vaccineze efectivele de raţe împotriva gripei aviare, în luna octombrie 2023, a anunţat luni Ministerul francez al Agriculturii, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Răspândirea virusului gripei aviare a provocat îngrijorări în rândul guvernelor şi firmelor din sectorul creşterii păsărilor, după ce în ultimii ani a devastat efectivele din întreaga lume, perturbând aprovizionarea, crescând preţurile produselor alimentare şi riscând transmiterea în rândul oamenilor.

Pe fondul unei crize inedite, care a condus la sacrificarea a 32 de milioane de păsări începând din vara lui 2021, Franţa a decis să facă obligatorie vaccinarea preventivă în crescătoriile care au peste 250 de raţe, începând cu data de 1 octombrie 2023. Aceste păsări, crescute pentru foie gras sau pentru carne, au fost vizate în mod special pentru că sunt foarte sensibile la virusul gripei aviare.

Însă campania de vaccinare din Franţa a generat îngrijorări în alte ţări pe motiv că păsările vaccinate pot masca semnele de infecţie cu virusul grupei aviare. În consecinţă, SUA, Canada şi Japonia au început să îşi restrângă importurile de produse din carne de pasăre din Franţa. De exemplu, SUA au decis să interzică importurile provenite din Franţa de păsări vii, ouă pentru incubat precum şi carne de pasăre neprocesată.

„După mai mult de un an de negocieri, autorităţile franceze au avut succes în încercarea de a convinge autorităţile din SUA şi Canada de siguranţa vaccinării contra gripei aviare”, a transmis Ministerul Agriculturii de la Paris, într-un comunicat de presă. „Acestea au anunţat ridicarea restricţiilor la păsările nevaccinate şi produsele din carne de pasăre de la efectivele nevaccinate”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, SUA au ridicat embargoul impus la importurile de raţe şi produse din carne de raţă din alte state membre UE, a mai anunţat Ministerul francez al Agriculturii.

Autorităţile franceze sunt în contact cu omologii lor din SUA şi Canada pentru a finaliza aspectele practice în vederea reluării exporturilor de material genetic pentru întreprinderile avicole (pui cu vârsta de o zi sau ouă pentru incubaţie) către aceste destinaţii.

Chiar dacă exporturile franceze de carne de pasăre spre SUA şi Canada sunt foarte mici, livrările de material genetic pentru întreprinderile avicole sunt destul de frecvente.

În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.