G4Media.ro

SUA și Marea Britanie își avertizează cetățenii care vor să meargă în…

Sursa foto: © Eni Dwi Astuti | Dreamstime.com

SUA și Marea Britanie își avertizează cetățenii care vor să meargă în Suedia de riscul unor atacuri teroriste

Marea Britanie şi-a atenţionat duminică cetăţenii care călătoresc în Suedia asupra unor posibile atacuri teroriste în urma arderii unor exemplare ale Coranului de către activişti anti-Islam care au provocat revoltă în lumea musulmană, guvernul american emiţând la rândul său o alertă de călătorie care avertizează asupra acestui risc, transmite Reuters, citată de Agerpres.ro.

Într-o alertă de călătorie actualizată, Ministerul de Externe britanic afirmă că autorităţile suedeze au dejucat deja planificarea unor atentate şi au efectuat arestări. „Este foarte probabil ca teroriştii să încerce şi să execute atacuri în Suedia”, având ca posibile ţinte locuri vizitate de cetăţeni străini, se arată în alerta emisă de MAE britanic.

Recunoscând acest risc, consilierul pentru securitate naţională suedez Henrik Landerholm a reafirmat că ameninţările la adresa Suediei au sporit după recentele incendieri ale Coranului. Acelaşi responsabil a mai menţionat că atacul manifestanţilor irakieni asupra ambasadei suedeze de la Bagdad pe 19 iulie, un atac cu coctail Molotov asupra ambasadei Suediei în Liban pe 9 august şi împuşcarea unui angajat al unui consulat suedez în Turcia confirmă creşterea acestor ameninţări.

Guvernul de la Stockholm a anunţat pe 1 august consolidarea controalelor interne şi la graniţe, acordând astfel poliţiei puteri sporite de a opri şi verifica persoane.

Danemarca şi Suedia s-au confruntat vara aceasta cu un şir de manifestaţii la care exemplare ale Coranului au fost arse sau distruse chiar în faţa ambasadelor unor ţări arabe, stârnind proteste din partea statelor musulmane, care le-au cerut guvernelor de la Copenhaga şi Stockholm să nu mai tolereze astfel de manifestări, însă acestea au continuat.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: © Eni Dwi Astuti | Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...