SUA şi Rusia au convenit să discute despre singurul tratat nuclear bilateral care mai e în vigoare, o premieră de la începutul războiului din Ucraina
SUA şi Rusia au convenit să organizeze în viitorul apropiat discuţii despre singurul tratat nuclear care mai există între cele două ţări, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citat de CNN, transmite News.ro.
Tratatul New START limitează toate armele nucleare cu rază de acţiune intercontinentală desfăşurate de Rusia şi SUA. Tratatul – singurul care a mai rămas în vigoare şi care reglementează cele mai mari două arsenale nucleare din lume – a fost prelungit cu cinci ani în februarie 2021, în primele săptămâni ale preşedinţiei lui Joe Biden. Acesta prevede ca ambele părţi să permită inspecţii reciproce la instalaţiile care au legătură cu armele nucleare. Aceste inspecţii fuseseră însă suspendate din martie 2020 din cauza pandemiei COVID-19 şi de aceea este de aşteptat ca reluarea inspecţiilor să fie subiectul de discuţie în cadrul viitoarelor reuniuni ruso-americane.
Vestea acestor discuţii vine în condiţiile în care relaţiile diplomatice dintre Rusia şi SUA sunt la un nivel minim ca urmare a deciziei lui Vladimir Putin de a invada Ucraina. Oficialii americani consideră o evoluţie pozitivă faptul că Moscova şi-a exprimat interesul pentru tratat, în ciuda ameninţărilor nucleare care au venit în ultima vreme din partea Kremlinului.
Rusia şi-a exprimat dorinţa de a discuta despre prelungirea tratatului, iar SUA au declarat că negocierile vor avea loc doar după reluarea inspecţiilor la faţa locului. Complicaţiile au apărut la începutul acestui an, după ce SUA au încercat să reia inspecţiile, dar Rusia a respins aceste demersuri, invocând presupuse eforturi ale SUA de „a priva Federaţia Rusă de dreptul de a efectua inspecţii pe teritoriul american”. Ned Price a declarat însă la acea vreme că „sancţiunile şi restricţiile impuse de SUA ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei sunt pe deplin compatibile” cu noul tratat START.
Acum, discuţiile pe marginea tratatului au loc la nivelul unei comisii consultative bilaterale. „Am convenit să se reunească în viitorul apropiat în conformitate cu termenii tratatului New START. Activitatea comisiei este confidenţială, dar sperăm să fie o reuniune constructivă”, a declarat Ned Price.
Ultima dată când a fost convocată comisia a fost în urmă cu mai bine de un an, în octombrie 2021.
Tratatul limitează ambele naţiuni la desfăşurarea a 1.550 de focoase nucleare pe sisteme de lansare, inclusiv rachete balistice intercontinentale, rachete balistice lansate de pe submarine şi bombardiere.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii