SUA și Rusia, dialog în 10 ianuarie, despre tensiunile legate de Ucraina și despre securitate
Un purtător de cuvânt al Casei Albe pentru probleme de securitate a anunțat că SUA va iniția un dialog cu Rusia, pentru data de 10 ianuarie, 2022, privind tensiunile legate de Ucraina şi chestiuni ce țin de controlul armamentului nuclear.
„Statele Unite sunt dornice să se angajeze în dialog cu Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, conform AFP.
O întâlnire între Rusia şi NATO ar putea avea loc apoi la 12 ianuarie, urmată la 13 ianuarie de o întâlnire între Rusia şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), din care fac parte Statele Unite, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Consiliul NATO-Rusia s-ar putea întruni, de asemenea, în ianuarie, pentru prima dată după doi ani şi jumătate, au anunţat reprezentanţi ai organizaţiei sâmbătă, însă Moscova nu şi-a dat deocamdată acordul.
Un oficial al NATO a confirmat că secretarul general a organizaţiei, Jens Stoltenberg, a decis că convoace o reuniune a acestui consiliu pe 12 ianuarie şi că alianţa se află în contact cu Rusia în această problemă.
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a confirmat că a primit propunerea, însă a spus că aceasta mai este încă analizată, fiind necesare clarificări cu privire la format şi la agendă. „Însă noi suntem deschişi dialogului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova, potrivit agenţiei de presă TASS.
Sursa foto: Flickr – The White House/Arhiva
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank