SUA va ajuta Ucraina să își consolideze granițele cu Rusia și Belarus, pe fondul tensiunilor cu Moscova
SUA vor finanţa proiecte care includ echipament de supraveghere şi monitorizare pentru a consolida frontierele Ucrainei cu Rusia şi Belarus, pe fondul tensionării continue a relaţiilor cu Moscova, a anunţat marţi poliţia de frontieră ucraineană, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Este vorba despre proiecte în valoare de 20 de milioane de dolari privind achiziţionarea de drone şi sisteme de înregistrare, precum şi echipament pentru protecţia personală a poliţiştilor de frontieră.
Kievul acuză Rusia de mobilizarea a zeci de mii de militari în apropiere de frontiera cu Ucraina, ceea ce ar putea anunţa o posibilă ofensivă rusă.
Rusia neagă că ar pregăti vreun atac, dar acuză Ucraina şi SUA de comportament destabilizator şi solicită garanţii de securitate împotriva extinderii NATO spre est.
Ucraina, care intenţionează să adere la Alianţa Nord-Atlantică, a primit începând din 2018 mai multe transporturi de muniţie din SUA şi rachete Javelin, atrăgând critici dure din partea Rusiei.
Kremlinul a anunţat luni că are sens pentru Rusia să poarte negocieri cu NATO pe tema garanţiilor de securitate pe care le solicită din partea Occidentului, dincolo de negocierile bilaterale cu Statele Unite ale Americii.
Rusia a prezentat la începutul lunii decembrie o listă cu propuneri de securitate pe care doreşte să le negocieze, printre care şi o promisiune că NATO va renunţa la orice fel de activitate militară în Europa de Est şi Ucraina.
Sursa foto: Interior Ministry of Ukraine / Nikolay Anatskyi
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii