SUA „vor analiza toate măsurile viitoare” privind prezenţa militară în Niger, anunță șeful Pentagonului
Washingtonul „va analiza toate măsurile viitoare” privind prezenţa sa militară în Niger, după anunţul Franţei privind retragerea trupelor sale din această ţară până la sfârşitul anului, a declarat luni secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, relatează AFP, citată de Agerpres.
„În timp ce dăm o şansă diplomaţiei, vom continua, de asemenea, să analizăm toate măsurile viitoare care vor acorda prioritate obiectivelor noastre atât diplomatice, cât şi de securitate”, a afirmat Lloyd Austin într-o conferinţă de presă la Nairobi, capitala Kenyei, unde se află în vizită.
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică revenirea la Paris a ambasadorului francez la Niamey şi retragerea din Niger a 1.500 de soldaţi francezi staţionaţi în această ţară.
„Încetăm cooperarea noastră militară cu autorităţile de facto din Niger pentru că acestea nu mai doresc să lupte împotriva terorismului”, a declarat preşedintele francez.
Statele Unite au aproximativ 1.100 de soldaţi staţionaţi în Niger, implicaţi în lupta împotriva grupărilor jihadiste active în această regiune.
„Nu am adus nicio schimbare semnificativă în poziţionarea forţelor noastre şi (…) ne dorim cu adevărat o soluţie diplomatică, un rezultat paşnic”, a dat asigurări secretarul american al Apărării, care a refuzat să comenteze decizia Parisului.
Pentagonul a anunţat pe 7 septembrie că îşi repoziţionează trupele „ca măsura de precauţie”, transferând anumiţi soldaţi de la o bază din capitala Niamey spre o baza aeriană, mai spre nord.
Statele Unite au indicat pe 14 septembrie că îşi reiau zborurile de supraveghere deasupra Nigerului, pe care le-au întrerupt după lovitura de stat militară de la sfârşitul lunii iulie. Restul operaţiunilor militare americane din ţară au rămas îngheţate, a precizat un purtător de cuvânt al Pentagonului.
Retragerea trupelor franceze din Niger, care înainte de lovitura de stat din 26 iulie şi îndepărtarea de la putere a preşedintelui ales Mohamed Bazoum era unul dintre ultimii aliaţi ai Parisului în regiunea Sahel, survine după cele din Mali şi Burkina Faso, unde Franţa a fost deja îndepărtată de junte ostile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank