G4Media.ro

SUA vor trimite mai mulţi infanterişti marini la ambasada din Bagdad/ Secretarul…

Sursa Foto: U.S. Secretary of Defense

SUA vor trimite mai mulţi infanterişti marini la ambasada din Bagdad/ Secretarul apărării: Am luat măsurile corespunzătoare de protecţie prin forţă

Secretarul american al apărării, Mark Esper, a anunţat marţi că vor fi sporite efectivele infanteriştilor marini care protejează ambasada Statelor Unite din Bagdad, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Decizia a fost luată în urma demonstraţiilor violente ale irakienilor; o mulţime de manifestanţi a atacat marţi misiunea diplomatică, arzând un post de securitate şi aruncând pietre, după raiduri ale SUA împotriva unei grupări armate pro-iraniene din Irak. Forţele de securitate ale ambasadei au ripostat cu gaze lacrimogene şi petarde.

„Am luat măsurile corespunzătoare de protecţie prin forţă pentru a garanta securitatea cetăţenilor americani, a personalului militar şi a diplomaţilor din ţară (Irak – n. red.) şi pentru a ne asigura dreptul la autoapărare”, a declarat Esper.

Surse oficiale din SUA ale agenţiei Reuters afirmaseră deja că măsura este temporară şi că este vorba de un număr redus de militari, care vor fi aduşi din regiune.

Departamentul de Stat de la Washington a comunicat tot marţi printr-un purtător de cuvânt că întreg personalul ambasadei SUA din Bagdad este în siguranţă şi că irakienii nu au pătruns în sediu. Oficialul a dezminţit ştirile conform cărora ambasadorul american în Irak, Matt Tueller, a fost evacuat şi a precizat că diplomatul se afla de peste o săptămână într-o deplasare în interes personal, programată din timp, iar acum se întoarce la ambasadă, care nu va fi evacuată.

Preşedintele american Donald Trump le-a adresat marţi un mesaj pe Twitter „milioanelor de irakieni care doresc libertatea şi care nu vor să fie dominaţi şi controlaţi de Iran: acum e momentul!”. Ceva mai devreme, el acuzase deja Iranul că se află în spatele atacului asupra ambasadei.

Sursa Foto:  U.S. Secretary of Defense

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...