Subprefectul de Sibiu a fost demis, iar prefectul e în izolare fiind bolnav de Covid / Raed Arafat, așteptat vineri la Sibiu pentru a decide eventuala carantinare a municipiului
Subprefectul de Sibiu, Rareș Macrea, a fost demis printr-o hotărâre de joi a Guvernului. Eliberarea acestuia din funcție vine în condițiile în care prefectul județului este în izolare fiind bolnav de Covid, iar vineri este așteptată eventuala decizie de carantinare a municipiului Sibiu, în prezența lui Raed Arafat.
De altfel, la Sibiu sunt așteptați vineri vicepremierul Raluca Turcan și secretarul de stat, Raed Arafat, care vor participa la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde se discută posibilitatea ca de luni, municipiul Sibiu și satul Șelimbăr, împreună cu orașele Cisnădie și Tălmaciu să intre în carantină.
În urmă cu câteva zile când Sibiul ajunsese la o rată de 11,18 cazuri la mia de locuitori, subprefectul s-a aflat în centrul unor declarații contradictorii cu prefectul.
Prefectul Mircea Creți, aflat în acel moment în concediu medical în urma infectării cu SARS CoV-2, a declarat pentru un ziar local că va fi propusă măsura carantinării. La scurt timp, Macrea a infirmat informația, într-un alt ziar local.
Rareș Macrea fusese numit în decembrie 2019.
Conform unui comunicat de joi al instituției prefectului Sibiu, în municipiul reședință erau 1028 de cazuri active de COVID-19.
De altfel, întreg județul are cea mai mare rată de infectare din țară, de 7,4 la mie.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii