G4Media.ro

Subprefectul social-democrat de Argeș îl acuză pe prefectul liberal că foloseşte abuziv…

Foto colaj: Octav Ganea / Inquam Photos, Ilona Andrei / G4Media

Subprefectul social-democrat de Argeș îl acuză pe prefectul liberal că foloseşte abuziv instituţiile de control / ”Vă folosiţi abuziv de instituţiile publice, ca de un breloc politic, pentru a vă arăta puterea, pentru a crea presiune şi spaimă”

Subprefectul Bogdan Minciunescu (PSD) îl acuză pe prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu (PNL), că foloseşte abuziv instituţiile de control, anunță Agerpres.

„Prefectura #Argeş a devenit laboratorul politic al PNL, iar cabinetul condus de Radu Perianu are rol doar de ghilotină politică. Vreau să mă dezic de toate acţiunile Prefectului de Argeş care a transformat #Prefectura într-un instrument politic pe care îl foloseşte doar pentru interesul partidului. (…) Vă folosiţi abuziv de instituţiile publice, ca de un breloc politic, pentru a vă arăta puterea, pentru a crea presiune şi spaimă”, afirmă Minciunescu într-o declaraţie postată vineri pe pagina de Facebook a PSD Argeş.

Subprefectul îl acuză pe prefectul Perianu că a fost preocupat doar „de amenzi şi controale”, dar nu a făcut niciun demers în interesul cetăţenilor judeţului.

„Ce aţi făcut pentru argeşeni?! Aţi dat amenzi în instituţiile publice, care vor fi plătite tot din banii argeşenilor, dar nu aţi rezolvat nicio problemă şi nici n-aţi venit cu soluţii. Aţi făcut abuz de putere, exces de zel şi multă publicitate pentru nimic”, mai susţine Bogdan Minciunescu.

Anterior, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, social-democratul Adrian Bughiu, îl acuzase pe prefect că a declanşat „o adevărat campanie manipulatorie în scopul de a obţine procente politice”.

„Nu avem nicio problemă cu niciun fel de control, atâta timp cât aceste controale sunt corecte iar concluziile sunt obiective şi sunt transmise corect în spaţiul public! Chiar noi am spus că avem toleranţă zero pe zona medicală şi pe cea socială, iar dacă cineva din subordinea noastră greşeşte, să plătească. Dar de aici şi până la a transmite informaţii inexacte, alarmiste şi cu tentă este cale lungă şi neonorante pentru un prefect”, a afirmat Bughiu într-o postare pe pagina de Facebook a PSD Argeş.

Prefectul Radu Perianu a anunţat, pe 10 august, demararea unor controale în spitalele din Argeş, în urma sesizărilor venite de la cetăţeni.

„Am dispus, în această dimineaţă, înfiinţarea unei comisii mixte de control care va desfăşura acţiuni de verificare în spitalele din Argeş! Decizia a fost luată în urma multelor sesizări pe care le-am primit de la argeşeni nemulţumiţi de serviciile oferite de unităţile medicale publice”, a transmis atunci prefectul.

Din comisie fac parte reprezentanţi a şase instituţii cu atribuţii de control.

Primele verificări au fost demarate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, aflat în subordinea CJ Argeş. Potrivit informărilor transmise ulterior de prefect, în urma controalelor au fost constatate mai multe nereguli şi au fost aplicate sancţiuni.

În teritoriu au apărut în ultimele zile mai multe informații legate de șicanele dintre cele două partide.

În județul Gorj, de exemplu, membrii PNL Târgu Jiu au trecut în bloc la PSD, fiind vorba de aproximativ 300 de persoane.

Adrian Dăianu, fost prim-vicepreședinte al PNL Târgu Jiu a devenit vicepreședintele organizației PSD.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Tăceți, mă! Nu vă mai prefaceți că vă certați, ca jucati teatru prost!
    Furați-vă / racolați-vă unii, membrii altora, că tot aia e! Doar, sunteti la fel!
    PNL, v-a băgat PSD pumnul in gură, si stați capră, acum! Nu v-a placut USR si l-ati dat afara de la guvernare, ca nu era de acord cu furtişagurile, si v-ati gandit voi, ca e mai bine cu PSD. Ei, iată că v-a încălecat, PSD!!!! 🤣😅🤣

    • Sa intervină contorsionata de la justiție și sa I împace,ca toți sunt la fel de comunisti”democrati”!

  2. Ce mi-e PSD, ce mi-e PNL? Tot un drac.