Suceava: Un atelier de mobilă din localitatea Pătrăuți a ars într-un incendiu
Un atelier de mobilă din localitatea Pătrăuţi a ars, sâmbătă, într-un incendiu izbucnit din cauza unui conductor electric, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, căpitan Alin Găleată, transmite Agerpres.
Pompierii militari de la Detaşamentul Suceava împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pătrăuţi au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la gospodăria din Pătrăuţi.
La sosirea echipajelor ardeau bunuri din interiorul atelierului şi acoperişul garajului cu pericol de propagare la casa de locuit.
În incendiu au ars bunuri din interiorul atelierului de mobilă (panouri din PAL, scule electrice şi altele) şi s-au degradat acoperişul atelierului şi al garajului pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric defect.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank