G4Media.ro

Sucevean, prins cu lemne furate: era băut, nu avea permis, iar tractorul…

Foto: Pixabay

Sucevean, prins cu lemne furate: era băut, nu avea permis, iar tractorul și remorca pe care le conducea nu erau înmatriculate / Oficial, în România se fură anual lemne cu o valoare de până la 20 de milioane de euro

Un bărbat din satul Budeni, oraș Dolhasca, județul Suceava este cercetat pentru cinci infracțiuni, după ce a fost prins în timp ce fura material lemnos, relatează Monitorul de Suceava.

Alerta a fost dată de un alt bărbat, care i-a sunat pe polițiștii Postului Dolhasca pentru a-i informa despre faptul că o persoană fură material lemnos care era gata tăiat într-o rampă de încărcare din satul Buda, comuna Lespezi, județul Iași.

Pe drumul care venea dinspre rampa respectivă care aparține Ocolului Silvic Dolhasca, polițiștii au dat și de autor. Acesta se afla la volanul unui tractor, la care era atașată o remorcă, în care se aflau 17 bușteni de câte un metru fiecare. Bărbatul a recunoscut că furase materialul lemnos.

Ulterior, i s-a deschis dosar penal pentru „furt calificat”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat” și „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat – tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate”.

Conform Direcției de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliției Române, în 2023 au fost confiscate în toată țara 152 de camioane și 44 de căruțe, iar în 2022 – 135 de mașini și 85 de căruțe.

Cantitatea totală de lemne confiscate anul trecut a fost de 93.194 metri cubi, iar în urmă cu doi ani de 117.173 mc. Cu un preț care variază între 500 și 1.000 de lei/mc – în funcție de calitatea lemnului furat – rezultă că hoții ar fura anual de cel puțin 50-100 de milioane lei, adică între 10 și 20 de milioane de euro, relatează Europa Liberă.

Statistica oferită Europei Libere de Inspectoratul General al Poliției (IGPR) este contrazisă însă chiar din interiorul poliției.

Direcția Silvică Sălaj, de exemplu, are în componență cinci ocoale silvice și nu figurează cu confiscarea vreunui camion de marfă, atelaj sau cantitate de lemne în statistica trimisă Europei Libere.

Însă, în februarie 2024, Inspectoratul de Poliție al Județului Sălaj a anunțat că poliţiştii Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol au sancţionat contravenţional un pădurar cu 10.000 de lei și au confiscat 64 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 15.430 de lei (peste 3.000 de euro).

Faptele au avut loc în perioada iulie – decembrie 2023. Atunci, polițiștii sălăjeni au constatat că un bărbat din comuna Marca, angajat al unui ocol silvic, ar fi făcut 43 de transporturi ilegale de lemne. Infracțiunile nu au fost consemnate și în statistica oferită Europei Libere.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează