G4Media.ro

Suciu: Cel târziu de miercuri, se va relua vizitarea clădirii Palatului Parlamentului…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Suciu: Cel târziu de miercuri, se va relua vizitarea clădirii Palatului Parlamentului / Accesul se va face prin intrarea laterală, unde este filtru de securitate

Vizitarea clădirii Palatului Parlamentului va fi reluată în această săptămână, după incidentul petrecut în urmă cu câteva zile când un bărbat a incendiat o zonă de la intrare, accesul urmând să fie făcut prin lateral, unde se află un filtru de securitate, a anunţat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, transmite Agerpres.

„Într-o primă etapă, cred că de mâine, cel târziu de miercuri, vom relua vizitarea clădirii doar că nu prin aceeaşi intrare, ci prin intrarea laterală, unde filtrul de securitate este chiar aproape la intrare şi asta dintr-un motiv foarte simplu: (…) am fost sesizaţi că în Sala Constantin Brâncoveanu şi la intrare este mediu toxic, s-a impregnat pe pereţi şi trebuie să vedem cum trebuie să refacem acei pereţi astfel încât să fie un mediu de siguranţă şi pentru vizitatori şi pentru cei care lucrează”, a precizat Suciu, după şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

El a spus că, atunci când se va relua fluxul pe vechiul circuit, va fi montat un filtru de securitate mai aproape de acea intrare.

„În ziua în care vom şti că putem să reluăm fluxul pe la vechea intrare, cu siguranţă vom avea un filtru puţin mai în faţă, astfel încât să preîntâmpinăm asemenea gesturi necugetate”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Întrebat dacă vor fi două filtre de securitate, Suciu a răspuns: „Nu cred. Am spus-o de la bun început – nu ne dorim absolut deloc să îngreunăm accesul vizitatorilor”.

„În jur de 200.000 – 240.000 de turişti vizitează această clădire şi nu cred că este nevoie de două filtre care să facă acelaşi lucru. Decizia de a avea acel spaţiu a fost tocmai pentru că la anumite ore şi în anumite zile chiar este un flux foarte mare şi nu ne-am dori ca oamenii să aştepte afară vara când sunt peste 30 grade sau iarna sau toamna, când este vreme urâtă. De aceea, era acea zonă publică în interiorul clădirii, dar înainte de filtru”, a explicat Daniel Suciu.

Potrivit acestuia, nu s-a luat încă o decizie dacă va fi montat un filtru de securitate la poartă, la intrarea în curtea Palatului Parlamentului.

„Încă nu am luat o decizie vizavi de filtrul la poartă. Aştept pe cei de la Jandarmerie şi de la Serviciul de Pază şi Protecţie să motiveze necesitatea amplasării unui filtru şi la poartă. Dacă va fi filtru la poartă, vă daţi seama, va fi şi la poartă şi la intrare. Repet, nu vreau să îngreunăm accesul oamenilor în această clădire doar pe baza unui incident, e adevărat nefericit, pentru că un om aşa a crezut de cuviinţă că trebuie să dea foc unui chioşc”, a transmis Suciu.

Un bărbat a dat foc, marţea trecută, cu benzină la Palatul Parlamentului, într-o încăpere aflată înaintea filtrului de securitate, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii „Constantin Brâncuşi”. Ulterior, bărbatul a fost prins într-un hotel din Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.