Sud-coreenii de la SK Innovation vor investi 1,2 miliarde de dolari în a treia uzină de baterii electrice din Ungaria
Grupul sud-coreean SK Innovation Co. a anunţat vineri că va investi 1.270 miliarde woni (1,2 miliarde de dolari) în subsidiara sa din Ungaria, în ideea de a extinde capacităţile de producţie de baterii pentru vehicule electrice în Europa, transmite Yonhap, citată de Agerpres.
Compania a precizat că investiţia sa la SK Battery Hungary Kft. va conduce la „construirea unei noi uzine de baterii în Europa”.
Practic, aceasta va fi cea de-a treia uzină de baterii electrice pe care SK Innovation o va avea în Ungaria. Compania sud-coreeană are deja o uzină cu o capacitate de producţie de 7,5 Gigavaţi-oră în oraşul Komarom din nord-vestul Ungariei. De asemenea, SK Innovation lucrează în prezent la finalizarea celei de-a doua uzine de baterii, cu o capacitate de 9,8 Gigavaţi-oră, care va fi inaugurată în 2022 lângă prima uzină.
Lucrările de construcţie pentru cea de-a treia uzină vor demara în trimestrul al treilea al acestui an cu obiectivul de a începe producţia de masă în primul trimestru din 2024. SK Innovation a precizat că nu a decis încă ce capacitatea va avea noua facilitate de producţie.
În oraşul Komarom există o uzină de asamblare de automobile aparţinând constructorului german Audi şi în apropiere există o altă uzină a producătorului german Daimler AG, proprietarul mărcii Mercedes-Benz.
sursa foto: Facebook\ SK Battery Hungary Kft.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.