G4Media.ro

Suedezul Tomas Ryde nu mai este, începând de azi, antrenorul echipei de…

Foto: Facebook Federația Română de Handbal

Suedezul Tomas Ryde nu mai este, începând de azi, antrenorul echipei de handbal feminin a României, după evoluția slabă de la Campionatul Mondial

Alexandru Dedu, preşedintele FR de Handbal, a anunţat că începând de luni suedezul Tomas Ryde nu mai este antrenorul principal al naţionalei feminine a României, în urma deciziei Comisiei Tehnice a FRH, care a nominalizat în acelaşi timp patru tehnicieni români pentru cârma selecţionatei: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila), relatează Agerpres.

„Începând de azi, Tomas Ryde nu mai este antrenorul echipei naţionale şi vreau să mă folosesc de această ocazie pentru a-i mulţumi pentru tot ce a făcut pentru handbalul românesc în cele două mandate. Şi vreau să le spun tuturor că, în opinia mea, în conjunctura pe care o ştiţi bine, legat de Corona Braşov, de Cristina Neagu, care a venit după nouă luni de accidentare, de faptul că mai multe fete importante nu sunt în cea mai bună formă în momentul de faţă, rezultatul de la campionatul mondial, ieşirea din grupă, este unul meritoriu în această realitate. Decizia Comisiei Tehnice mi se pare îndreptăţită în mare parte, cam aşa se întâmplă tot timpul, antrenorul plăteşte. Au fost nominalizaţi patru antrenori pentru a-l înlocui pe Tomas Ryde, oameni cu care o să iau legătura în următoarele zile pentru că timpul este scurt şi trebuie să avem un antrenor la echipa naţională în cel mai scurt timp. Deja programul echipei naţionale este alcătuit, datorită programului competiţional spaţiul de manevră este foarte mic, orice s-ar întâmpla, cu oricare dintre aceşti patru domni antrenori, echipa naţională îşi vede de drum”, a declarat Alexandru Dedu la sediul FR de Handbal, după şedinţa Comisiei Tehnice – Subcomisia Tehnică senioare.

În următoarele zile, Alexandru Dedu va avea discuţii individuale cu cei patru antrenori nominalizaţi, pentru a afla dacă sunt disponibili pentru echipa naţională şi dacă acceptă salariul propus de FRH. Antrenorul principal ales în urma negocierilor, care îşi va stabili singur staff-ul cu care va colabora, va fi apoi propus pentru validare într-o şedinţă a Consiliului de administraţie al FRH.

Tomas Ryde a preluat naţionala României în mai 2019 şi avea un contract valabil până la finalul JO 2020. Ryde era la al doilea său mandat la naţionala feminină, după ce a condus reprezentativa tricoloră la Campionatul Mondial din Danemarca 2015, unde a reuşit să obţină medalia de bronz, şi la Jocurile Olimpice – Rio 2016 (locul 9).

România a încheiat Campionatul Mondialul din Japonia pe locul al 12-lea, cu trei victorii, toate în prima fază a grupelor, şi cinci înfrângeri, două în primul tur şi trei în grupele principale. Este cea mai slabă clasare a României la Campionatul Mondial din 2011, când naţionala încheia pe locul 13. Evoluţia mediocră a jucătoarelor în ultimele meciuri de la Mondial a ridicat semne de întrebare privind continuitatea antrenorului suedez.

Noul antrenor al echipei României va avea ca obiectiv calificarea la JO 2020, prin intermediul turneului preolimpic din Muntenegru (20-22 martie), la care mai participă Norvegia, Coreea de Nord şi ţara gazdă. Primele două clasate în acest turneu îşi asigură biletele pentru Tokyo 2020.

Foto: Facebook Federația Română de Handbal

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Acum 40 de ani, eram campioni europeni, mondiali si faceam legea in handbal.
    Din toata acea generatie de aur, chiar nu gasim pe cineva cu handbal in singe si stofa de antrenor? Trebuia sa apelam la suedezi?

  2. @Nu au găsit și ăștia de atâția ani niște foste handbaliste, antrenoare pentru echipa feminină de handbal, ” le chinuie” pe fetele de la handbal toți „refuzații” handbalului masculin, ?

  3. @Probabil nu chiar toți „refuzații” de la handbalul masculin, însă destul de mulți și în vreme ce de mulți ani handbalul masculin nu mare are nici performanțele obținute de handbalul feminin, ?

  4. @ Deci, chiar toți „refuzații” hanbalului masculin și-or propune să antreneze echipe feminine, ?