G4Media.ro

Suedia informează că un avion militar rusesc i-a încălcat spaţiul aerian

Captura X

Suedia informează că un avion militar rusesc i-a încălcat spaţiul aerian

Aparate suedeze au interceptat un avion militar rusesc după ce a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, la est de insula Gotland în Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale acestei ţărid nordice, informează Reuters conform Agerpres.

Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat încălcarea spaţiului aerian drept „inacceptabilă” şi a declarat că oficiali ai Ambasadei Rusiei la Stockholm vor fi convocaţi la ministerul său în legătură cu acest incident.

„Suntem în contact strâns cu aliaţii şi partenerii în legătură cu evenimentele din zona noastră imediată”, a declarat Billstrom pentru Reuters în comentarii trimise prin e-mail.

Ambasada Rusiei în Suedia nu a răspuns deocamdată la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Forţele armate suedeze au precizat într-un comunicat că avioane Gripen au fost trimise pentru a intercepta avionul rusesc, un SU-24, după ce nu a răspuns la un avertisment radio din partea controlorilor de trafic aerian militari.

Şeful forţelor aeriene suedeze, Jonas Wikman, a declarat că incidentul a relevat o lipsă de respect faţă de integritatea teritorială a Suediei. „Am urmărit întregul lanţ al evenimentelor şi am fost la faţa locului pentru a interveni”, a spus el.

Incidentul de vineri intervine în timp ce Suedia – cel mai nou membru al NATO – şi câţiva dintre noii săi aliaţi participă la exerciţii navale în Marea Baltică.

Armata suedeză a declarat că încălcări similare din partea avioanelor ruseşti au avut loc ultima dată în 2022, când două avioane SU-27 şi două SU-24 au încălcat spaţiul său aerian tot în apropiere de Gotland.

Finlanda vecină a declarat separat, vineri, că suspectează că patru avioane militare ruseşti i-au încălcat spaţiul aerian în data de 10 iunie, conform agenţiei de presă citate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează