G4Media.ro

Suedia deplânge că nu a primit undă verde de la Turcia pentru…

sursa foto: Facebook/Tobias Billstrom

Suedia deplânge că nu a primit undă verde de la Turcia pentru aderarea la NATO: „Este o evoluţie pe care nu ne-o dorim, dar pentru care eram pregătiţi”

Suedia a deplâns vineri faptul că nu a primit undă verde de la Turcia pentru ratificarea intrării în NATO, contrar Finlandei, care are acum calea larg deschisă pentru intrarea în Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Este o evoluţie pe care nu ne-o dorim, dar pentru care eram pregătiţi”, a declarat ministrul suedez de Externe, Tobias Billström, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Important acum pentru Suedia este să se asigure de cele două ratificări care lipsesc”, din partea Turciei şi a Ungariei, „şi să ne garantăm securitatea cât timp va dura asta”, a afirmat el.

O altă veste proastă pentru Suedia este că parlamentul ungar a fixat vineri pentru 27 martie ratificarea candidaturii Finlandei, însă cazul Suediei va fi tranşat „mai târziu”, a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului.

Şeful diplomaţiei suedeze a refuzat să comenteze informaţiile, afirmând că nu are confirmarea Budapestei.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat vineri dorinţa Turciei de a ratifica aderarea Finlandei la Alianţă şi a pledat pentru o ratificare a aderării Suediei „cât mai repede posibil”.

Suedia susţine că face „tot” ceea ce este cuprins în memorandumul de acord cu Turcia, negociat în iunie la Summitul de la Madrid, a afirmat vineri Billström.

„Facem tot ce este înscris în acest memorandum, nu facem nimic mai puţin şi nu facem nimic mai mult decât ce este în el”, a spus ministrul suedez.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că nu a existat „nicio măsură pozitivă adoptată de Suedia în privinţa listei de terorişti”, invocând „peste 120” de cereri de extrădare formulate de Ankara.

Stockholmul repetă permanent că, în Suedia, justiţia, şi nu guvernul, are ultimul cuvânt în privinţa extrădărilor.

„Vor exista răspunsuri care ar putea fi pozitive şi altele care ar putea fi negative din punctul de vedere Turciei, şi va fi aşa, pur şi simplu”, a spus Billström vineri.

Data ratificării de către Ankara a aderării Finlandei nu este cunoscută, însă Erdogan şi-a exprimat „speranţa” că acest lucru se va întâmpla până la alegerile de la 14 mai din Turcia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. erau foarte ingamfati suedezii, si faceau pe lupii moralisti in fata tuturor. Putina pietate nu l-ear strica sa inteleaga ca in lumea asta exista tocmai ce promoveaza ei dar nu inteleg o iota numita diversitate. Ce merge la Stockholm nu merge la Ankara, putem noi sa zicem cate vrem despre gollum si compania iubitoare de orci a lui erdogan dar pana una alta veto inseamna veto.