Suedia încheie două acorduri cu Emiratele Arabe Unite în lupta împotriva crimei organizate
Suedia a semnat cu Emiratele Arabe Unite (EAU) două acorduri în vederea unei facilitări a unei cooperări judiciare în domeniul crimei organizate şi extrădării, anunţă Ministerul suedez al Justiţiei, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Unul dintre acorduri priveşte extrădarea, celălalt cooperarea judciară între cele două ţări la comiterea unei infracţiuni, de exemplu în vederea strângerii de probe sau interogarea martorilor.
”Semnalul transmis infractorilor suedezi este foarte clar: «nu scăpaţi nici voi şi nici bunurile voastre»”, a ameninţat miercuri ministrul Justiţiei, Gunnar Strömmer, la Abu Dhabi, citat de postul public SVT.
Oraşul Dubai este considerat o destinaţie populară a infractorilor care vor să scape de poliţia suedeză.
Potrivit poliţiei suedeze, aproximativ 600 de infractori cu legături cu Suedia operează din străinătate.
Obiectivul principal este ”arestarea a şi mai mulţi infractori care se ascund (în EAU) şi desfăşoară activităţi infracţionale în Suedia din această ţară”, a anunţat ministrul, în vederea ”readucerii lor în ţară, deschiderii unei anchete, inculpării şi judecării acestora cu privire la infracţiuni şi recuperării bunurilor lor”.
Aceste acorduri semnate marţi le vor permite procurorilor suedezi să confişte bunuri sau apartamente de lux ale infractorilor situate în EAU.
În ultimii ani, Suedia a depus eforturi să îndiguiască o multiplicare a atacurilor armate şi cu dispozitive explozive comise de către ganguri, care au legătură cu reglări de conturi şi controlul traficului de droguri.
În 2023, Suedia a înregistrat 53 de morţi în 363 de atacuri armate, care au loc tot mai frecvent în locuri publice şi care se soldează uneori cu victime nevinovate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.