G4Media.ro

Suedia îşi închide liceele timp de o lună pe fondul creşterii numărului…

Sursa Foto: Facebook/ Stefan Lofven

Suedia îşi închide liceele timp de o lună pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19 / Cursurile vor fi predate online / Grădiniţele, şcolile şi colegiile au rămas deschise

Liceele din Suedia vor fi închise timp de o lună, iar cursurile vor fi predate de la distanţă, a anunţat joi premierul suedez Stefan Löfven, în condiţiile creşterii numărului de infectări şi a deceselor asociate COVID-19 în ţara scandinavă, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Am luat această decizie pentru a reduce contagierile”, a afirmat şeful guvernului suedez într-o conferinţă de presă, precizând că măsura va fi aplicată începând de luni, 7 decembrie, şi va fi valabilă până pe 6 ianuarie.

În timpul primului val al pandemiei de COVID-19, liceele au fost închise în Suedia de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii iunie.

Cu toate acestea, grădiniţele, şcolile şi colegiile au rămas deschise, ceea ce este cazul şi în prezent, în timpul celui de-al doilea val al pandemiei.

Într-o ţară care a atras atenţia cu o strategie în mare parte necoercitivă, al doilea val a depăşit cu mult previziunile iniţiale ale autorităţii de sănătate publică, care consideră că vârful ar urma să fie atins la jumătatea lunii decembrie.

Cu 35 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor a depăşit joi 7.000 în Suedia.

Confruntată cu o creştere a numărului de decese, ţara nordică şi-a înăsprit restricţiile din noiembrie, interzicând vânzarea de alcool după ora 22:00 şi evenimentele publice cu peste 8 persoane.

Fără măsuri de izolare sau recomandarea de a purta mască, strategia atipică a Suediei a atras atenţia şi a stârnit controverse în ultimele luni.

Cu 7.007 de decese şi peste 272.000 de cazuri într-o ţară cu 10,3 milioane de locuitori, Suedia se numără printre cele mai afectate ţări din Europa, cu mult peste vecinii săi nordici.

Sursa Foto: Facebook / Stefan Lofven

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Aoleu, cum, suedezii?
    Pai si unii dintre noi dupa cine sa se mai ia sa justifice ceea ce-si doresc sa faca in detrimentul celor din jur?

  2. Suedia, tara de referință a covidesteptilor, Închide scoli din cauza Covid. Și acum ce facem?!

  3. Tantalailor, uitati va ca Suedia de la imceputul pandemiei si pana acum ,FARA A RESTRICTIONA CEVA, sta f bine, nu mai credeti tot ce sa scrie! Uitati va la Spania Italia , Franta, cu restrictii draconice in ce hal au ajuns!!

  4. Suedia închide școlile? Fake news. Modelul de urmat nu era Suedia? Unde sunteți retarzilor care lingeți Suedia de dimineața până seara?