G4Media.ro

Sume pentru „fondul clasei” și „cadouri”, colectate la Colegiul Pedagogic din Constanța,…

Sume pentru „fondul clasei” și „cadouri”, colectate la Colegiul Pedagogic din Constanța, susține Asociația Elevilor / Inspectorul general: Am cerut anchetă internă, vom lua orice măsură se impune

Un tabel în care apar sume cu destinația „fondul clasei” și „cadouri”, a fost publicat de Asociația Elevilor din Constanța, care susține că ar fi vorba despre o activitate de la o clasă a Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu”, din Constanța. Reprezentanții elevilor critică această colectare și susțin că au sesizat Inspectoratul Școlar. Șeful ISJ a declarat pentru Edupedu.ro că a solicitat directoarei colegiului o achetă internă și că va lua „orice măsură se impune”.

„Asociația Elevilor din Constanța (AEC) critică colectarea fondului clasei la Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu” (CNPCB) și solicită Inspectoratului Școlar Județean Constanța să trimită o comisie de verificare”, potrivit comunicatului.

Elevii explică felul în care a ajuns la ei acest tabel: „În urma publicării tabelului cu “datoriile la xerox” de la Liceul Teoretic Callatis, AEC a lansat un chestionar public prin care elevii să poată comunica colectarea fondului școlii/clasei, pentru a identifica unitățile de învățământ în care fenomenul ilegal persistă. Prin intermediul chestionarului, a fost comunicat în mod anonim un tabel cu numele fiecărui elev al unei clasa, în care era ținută o evidență a elevilor ce au plătit atât bani pentru fondul clasei, cât și bani pentru “cadouri”.”

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Cand noi cotizam pentru fondul clasei si cadouri de ce mai vor crestere de salarii in invatamant?!

  2. In toate scolile publice se practica asa ceva . Inspectoratele si ministerul a inchis ochii 30 de ani . Niste lepre .

    • Mai dar asta e o treaba generala, peste tot. S-a gasit metoda legala, sunt donatii care le administreaza numai parintii, nu cadrele didactice. Asta e, scoala nu prea e chiar gratuita daca din fondul clasei se cumpara scaune, mese, perdele, var, agent de paza, etc

  3. vai,dar noi nu stiam ca se face asa ceva!
    vai,ce rusine!

    inspectorsatul scolar cat i-a parandarat din ce colecteaza fiecare scoala la fondul clasei,i-a sa aud!
    asta ar trebui sa intre la foloase necuvenite si caz penal pentru ” strangareti”.Uite cum sunt invatati copii sa perpetueze spaga si mita….Romania needucata a lu’ dulapu’ !