Summit de criză la Bruxelles / Liderii europeni sunt în impas în privința numirilor în posturile de la vârful Uniunii Europene
Liderii europeni s-au reunit duminică seară în cadrul unui summit de criză convocat la Bruxelles pentru a-l desemna pe noul președinte al Comisiei Europene, cheia pentru nominalizările în celelalte posturi de putere din Uniunea Europeană. Dacă în cursul după-amiezii se conturase varianta cu Frans Timmermans la președinția Comisiei Europene, după câteva ore s-a intrat din nou în impas. De altfel, la sosirea la reuniune, mai mulți șefi de stat sau de guverne anunțau o noapte lungă.
UPDATE Luni, ora 7.00: Liderii europeni nu au ajuns la nici un compromis după o noapte întreagă de discuții în diferite formate, transmite Politico.eu. Potrivit Politico, președintele Klaus Iohannis este unul dintre liderii PPE (alături de cei din Irlanda, Croația, Letonia) care se opun nominalizării lui Frans Timmermans la șefia Comisiei Europene.
UPDATE Ora 22.30 – Summitul este în impas, Partidul Popularilor Europeni respinge nominalizarea lui Frans Timmermans la președinția Comisiei Europene (detalii aici).
UPDATE Ora 19.55 – Premierul ungar Viktor Orban a calificat duminică drept o „greşeală istorică” planul preşedintelui Consiliului European Donald Tusk de a-l propune pe olandezul social-democrat Frans Timmermans pentru şefia Comisiei Europene în cadrul summitului UE de duminică, de la Bruxelles, relatează AFP (detalii aici).
UPDATE Ora 19.50 – Președintele Klaus Iohannis sosește la Consiliul European și anunță că „va fi o noapte foarte lungă”
„Suntem într-o anumită etapă acum și negocierile politice vor avea loc și procesul va merge înainte. Sigur, ar fi optimal să ajungem la o concluzie comună înainte să înceapă Parlamentul lucrul în mandatul nou. Aceasta este varianta cea mai bună, dar, dacă nu se întâmplă așa, nu este, în sine, o catastrofă. Au mai fost mandate care au început după lungi negocieri. În final, este important să se găsească soluții care sunt viabile și acceptabile”, a mai spus președintele Iohannis.
Președintele a precizat că este ferm hotărât să se implice total pentru a obține echilibrul geografic în stabilirea funcțiilor:
„Din punctul meu de vedere, este inacceptabil să nu avem o persoană într-o funcție importantă care provine din țările care au devenit mai recent membre ale Uniunii Europene și, evident, o persoană aleasă în funcție de conducere trebuie să se implice pentru Uniune, nu pentru statul membru din care provine, dar întotdeauna este important să fie persoane din toate zonele, fiindcă, la o adică, negocierile de orice fel trebuie să țină cont și de o problemă care este importantă. Nu trebuie să apară noi și noi falii, și falia dintre Est și Vest care s-a cam atenuat nu trebuie să se redeschidă, bunăoară, și pentru acest lucru este nevoie de o echilibrare și din acest punct de vedere, adică criteriul geografic”.
UPDATE Ora 19.00 – Principalele declarații ale liderilor europeni la sosirea la reuniunea de la Bruxelles:
Cancelarul german Angela Merkel: „Vom face propunerea pentru președinția Comisiei și vom discuta și despre celelalte posturi. Se pare că discuțiile nu vor fi foarte ușoare”.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki: „Frans Timmermans nu este candidat de compromis. Frans Timmermans este, în mod evident, un candidat care divide Europa și cu siguranță nu înțelege Europa Centrală”.
Premierul olandez Mark Rutte: „Sper că vom lua o decizie în această seară și nu doar pentru președintele Comisiei Europene, ci, dacă este posibil, pentru întreg pachetul”.
„Nu voi vorbi despre nume, am auzit și eu tot felul de zvonuri. mergem să încercăm să luăm o decizie”
„Încă nu este clar cine va deveni președintele Comisiei Europene. Într-adevăr în Osaka au fost o serie de țări europene și bineînțeles s-a discutat despre această situație, dar nu există un compromis concret pe masă”.
Premierul ceh Andrej Babis: „Grupul Vișegrad a spus de la început că noi suntem împotriva Spitzencandidaten”.
„Mă tem că această persoană (Frans Timmermans – n.r.) nu este chiar cea potrivită pentru a uni Europa, nu pentru a o diviza mai mult. În trecut am avut sentimentul că nu a fost foarte pozitiv asupra regiunii noastre și întreb: unde sunt femeile?”
UPDATE Ora 17.45 – Surse apropiate negocierilor de la Bruxelles au declarat pentru G4Media.ro că ultima variantă de compromis între liderii grupurilor politice arată următoarea distribuție a funcțiilor:
– PPE preia șefia Parlamentului European și eventual a Înaltului Reprezentant pentru politica externă
– Grupul Socialiștilor va prelua președinția Comisiei Europene
– Noului grup Renew Europe îi va reveni președinția Consiliului European
De asemenea, liderii au stabilit ca funcțiile de Înalt Reprezentant pentru politica externă și de președinte al Băncii Centrale Europene să fie ocupate de femei.
UPDATE Ora 17.30 – Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat, la sosirea la Consiliul european, că ține ca posturile care depin de Consiliul european să respecte criteriul competenței și echilibrul geografic și de gen, adică să fie reprezentată Europa de Est și să fie numiți în posturile de vârf ale UE doi bărbați și două femei (detalii aici).
UPDATE Ora 17.00 – Liderii europeni încep să sosească la Consiliul european.
UPDATE Ora 16.18 – Politicianul olandez socialist Frans Timmermans este pe cale să fie numit viitorul preşedinte al Comisiei Europene, au declarat duminică diplomaţi şi oficiali, cu câteva ore înainte ca liderii Uniunii Europene să se întâlnească pentru a decide cine va deţine posturile de top din blocul comunitar, relatează Reuters (detalii aici).
Știrea inițială: Liderii europeni vor încerca astăzi să depășească disensiunile, în cadrul unui summit de criză convocat la Bruxelles pentru a-l desemna pe noul președinte al Comisiei Europene, cheia pentru nominalizările în celelalte posturi de putere din Uniunea Europeană. Un obstacol a fost depășit: pretendentul Partidului Popularilor Europeni (PPE) la șefia Executivului european, germanul Manfred Weber, refuzat de șefii de stat la summitul din 20 iunie, ar fi renunțat la candidatură, au explicat pentru AFP apropiații săi și mai multe surse din PPE.
Potrivit AFP, condiția pusă de Weber ar fi ca săptămâna viitoare să fie ales în funcția de președinte al Parlamentului European, ceea ce implică o susținere și din partea socialiștilor și a centriștilor.
Retragerea sa îi va da posibilitatea actualului prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans, candidatul social-democraților, să încerce să obțină majoritatea atât în Consiliu, cât și în Parlamentul European pentru a ocupa postul de președinte al CE.
Potrivit declarațiilor pentru AFP ale unor responsabili implicați în negocieri, soaicl-democrații s-au angajat să susțină alegerea lui Manfred Weber la PE, dar au acceptat o altă cerință a PPE, președinția Consiliului, asigurându-se astfel că partidul de dreapta, al cărui sprijin este indispensabil, se va alinia în spatele lui Timmermans.
Manfred Weber ar putea să-și anunțe retragerea astăzi, imediat ce se va asigura că liderii celorlalte familii politice vor aprobat „deal-ul” cu Angela Merkel.
De altfel, cancelarul german a discutat despre retragerea acestuia cu omologii europeni, francezul Emmanuel Macron, spaniolul Pedro Sanchez și olandezul Mark Rutte, prezenți la summitul G20 de la Osaka.
Acordul urmează să fie încheiat la summitul de duminică seara și comunicat șefilor grupurilor politice pentru alegerea președintelui Parlamentului European, săptămâna viitoare, la Strasbourg.
Emmanuel Macron s-a declarat foarte optimist la Osaka. „Vom avea cele trei nume care depind de noi”, a dat asigurări acesta.
În afara președinției Comisiei Europene și a celei a Consiliului, postul de șef al diplomației europene trebuie de asemenea atribuit, respectând paritatea și echilibrele georgrafice.
Conform surselor AFP, liberalii blochează acordul, reclamând și ei președinția Consiliului european.
Două nume sunt menţionate în prezent pentru acest post: cel al preşedintelui român Klaus Iohannis, membru PPE, şi cel al premierului belgian Charles Michel pentru liberali.
Bulgăroaica Kristalina Georgieva, de la PPE, este menţionată pentru diplomaţia europeană, post pentru care liberalii nu au avansat niciun nume.
În ceea ce o priveşte pe liberala daneză Margrethe Vestager, figură importantă a actualei Comisii, ea ar putea deveni prima prim-vicepreşedintă a Executivului de la Bruxelles, ceea ce ar echilibra repartizarea posturilor.
Pentru a câştiga, Frans Timmermans va trebui să treacă de ostilitatea a cinci ţări: cele patru membre al grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia) şi Italia.
Dacă olandezul va eşua, mai mulţi responsabili europeni au avertizat că Margrethe Vestager, candidata liberală pentru preşedinţia Comisiei, nu va obţine sprijinul PPE şi nici pe cel al social-democraţilor, astfel că PPE va încerca să propună atunci un alt candidat.
Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii