Summit-ul G7 privind Afganistanul: istoria unui eșec anunțat/ Cum sunt încurajate Rusia și China de lipsa de voință politică a occidentalilor

Comunicatul emis de președinția britanică a grupului celor mai dezvoltate șapte țări ale lumii este plin de platitudini și generalități: formulări ca “Ne exprimăm îngrijorarea gravă cu privire la situația din Afganistan și solicităm calm și reținere”, “Solicităm respectarea obligațiilor care decurg din legislația internațională privind drepturile omului” sau “Poporul afgan merită să trăiască în demnitate, pace și securitate, reflectând ultimele două decenii din realizările lor politice, economice și sociale, în special pentru femei și fete”, nu pot ascunde faptul că summit-ul s-a soldat cu un eșec previzibil.

Iar acest eșec se profila foarte clar mai ales din momentul în care, potrivit relatărilor presei americane, directorul CIA, William Burns, a fost trimis în Afganistan de președintele SUA, Joe Biden, pentru discuții cu Abdul Ghani Baradar, liderul taliban prevestit a deveni viitorul președinte al Emiratului Afganistan – noua denumire a statului.

Din moment ce președintele Biden a stabilit că retragerea militară americană va avea loc înainte de 31 august, dată limită prezentă și în ultimatumul talibanilor, era clar că orice intervenții în favoarea prelungirii evacuării din partea celorlalți membri ai G7, dintre care cei mai insistenți sunt Marea Britanie, Franța și Germania, erau inutile.

Americanii au 6.000 de militari pe teren în Afganistan, controlează aeroportul din Kabul, inclusiv traficul aerian și au dispozitivul adecvat de culegere a informațiilor. Fără prezența acestei forțe în Afganistan orice idee de securitate a occidentalilor rămași acolo dispare.

Cei 1.000 de militari britanici desfășurați la Kabul nu au capacitatea singuri de a continua operațiunea de evacuare, care până în prezent a reușit scoaterea din țară a peste 70.000 de persoane, cetățeni ai statelor occidentale și afgani care au lucrat pentru guvernul răsturnat de talibani și care erau în primejdie din cauza acestui lucru.

Dar dincolo de eșecul privind extinderea termenului limită de evacuare, eșecul summit-ului G7 ridică întrebări mai profunde: entuziasmul aparent al multor occidentali atunci când Joe Biden a l-a înlocuit pe Donald Trump și așteptarea că SUA vor reveni asupra politicii lor de retragere în izolaționism a fost cumva prematur?

Biden a moștenit de la Trump acordul negociat în 2020 cu talibanii la Doha și era clar că SUA nu mai au apetitul să investească eforturi, inclusiv financiare, în Afganistan, în condițiile unor rezultate îndoielnice.

Pe termen mai lung însă consecințele eșecului G7 pot fi mult mai serioase. Rusia, dar mai ales China, au tras concluzii din aparenta slăbiciune și lipsă de voință politică  a occidentalilor în Afganistan.

Cotidianul Poporului, oficiosul Partidului Comunist Chinez, a făcut într-un editorial o înșiruire a războaielor în care au fost implicați americanii după cel de-al doilea război mondial, începând cu cel din Coreea (1950 – 1953), criticând în mod deschis și pe un ton aproape agresiv politica americană.

Prima întrebare care se pune este cum vor reacționa americanii dacă Beijing-ul trece de la manevre militare în jurul Taiwan-ului la acțiune militară și ocupă insula pe care o consideră parte a teritoriului său?

Rusia, care a ocupat și anexat deja Crimeea, ar putea fi încurajată de o asemenea slăbiciune și să transforme retorica agresivă la adresa vecinilor, în primul rând împotriva Ucrainei, în acțiune de forță armată.

Pentru europeni eșecul G7, al Occidentului în general poate avea efecte dramatice. ONU a avertizat că Afganistanul se află în pragul colapsului economic, cu 14 milioane de persoane amenințate de foamete, pe fondul unei secete fără precedent în ultimii 20 de ani în acea țară. Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că rezervele de medicamente și echipamente medicale sunt suficiente pentru numai o săptămână în această țară, pe fondul părăsirii spitalelor și a policlinicilor de o parte a personalului feminin, precum și a temerilor unor femei de a mai apela la asistență medicală.

Efectul se vede deja în dislocarea unui număr încă necunoscut de afgani care, ca și în trecut vor căuta refugiu în străinătate. În primul rând în țările vecine, cu precădere Pakistan și Iran, dar mulți dintre cei care ajung în Iran vor dori să meargă mai departe și să ajungă în Europa.

Experiența cu exodul de refugiați din Siria în 2015 a schimbat atitudinile radical, mai ales în țările din prima linie, nu doar Turcia, dar și Grecia și Polonia au trecut la construirea de ziduri la frontieră pentru a împiedica infiltrarea imigranților ilegali.

De pericolul recrudescenței terorismului islamist, odată cu probabila revenire în Afganistan a Al Qaeda și mai nou Statul Islamic sau a traficului de droguri – metodă de finanțare pentru talibani în condițiile unor probabile sancțiuni occidentale împotriva Afganistanului s-a mai vorbit, dar cât de pregătit este Occidentul, mai ales Europa, să facă față unor astfel de provocări, asta este o altă discuție.