Summit-ul NATO. De ce a agitat Trump apele înainte de reuniunea de la Bruxelles

Cu doar câteva zile înainte de reuniunea NATO de la Bruxelles (11-12 iulie), preşedintele Donald Trump a intensificat presiunile împotriva aliaţilor, cărora le-a cerut, din nou, creşterea cheltuielilor pentru apărare, ameninţând în caz contrar cu modificarea politicilor privind prezenţa militarilor americani în Europa. Solicitările lui Trump au fost incluse în scrisori pe care preşedintele american le-a trimis la mijlocul lunii iunie liderilor din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice. În principiu, liderul de la Casa Albă este nemulţumit că, în timp ce America alocă 3.58% din Produsul Intern Brut pentru apărare, doar opt din cele 29 de state membre NATO şi-au respectat promisiunea de a creşte cheltuielile militare până la 2% din PIB. Frustrat din cauza atitudinii aliaţilor, Trump este pregătit să le spună aceastora că Statele Unite „nu mai pot fi puşculiţa lumii,” a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe. Este un mesaj dur, dar deloc surprinzător, care reflectă atitudinea actualei Administraţii republicane în relaţia cu statele NATO ce nu contribuie suficient la bugetul alianţei, un factor cu impact semnificativ asupra discuţiilor ce vor avea loc la Bruxelles între aliaţi. Opinia generală a analiştilor este că summit-ul NATO, care se va desfăşura cu câteva zile înainte de reuniunea Trump-Putin de la Helsinki, va fi unul tensionat şi cu rezultate departe de a fi previzibile. Cum se justifică însă atitudinea americanilor?

Reuniunea de la Bruxelles – unde se aşteaptă să se discute ameninţări globale, de la terorismul islamic la acţiunile agresive ale Rusiei – vine în contextul în care relaţiile tranatlantice traversează o perioadă dificilă. De-a lungul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2016 şi după ce a ajuns la Casa Albă, Trump a criticat constant alianţa militară occidentală. Ultima dată a făcut-o în timpul reuniunii Grupului celor şapte ţări puternic industrializate (G7) desfăşurată recent în localitatea canadiană La Malbaie. Potrivit unor surse diplomatice, liderul american ar fi spus că „NATO este mai rea decât NAFTA,” acordul comercial dintre SUA, Canada şi Mexic pe care Trump doreşte să-l renegocieze. Deşi părea iniţial că e gata să accepte comunicatul final al G7 pregătit de Canada, preşedintele Trump s-a răzgândit. Aflat deja în avion, în drum spre Singapore, liderul american l-a descris pe premierul Trudeau ca fiind „necinstit și slab,” „moale şi umil” și și-a retras accordul pentru semnarea comunicatului. A fost un atac virulent neaşteptat împotriva unui aliat tradiţional al Americii.

Reuniunea G7 a fost marcată de altfel de discuţii aprinse între liderii prezenţi, axate în principal pe decizia SUA de a impune impus tarife de 25% pentru oțel și 10% pentru aluminiu la importurile din Uniunea Europeană, Canada și Mexic. În plus, în contextul aceleiaşi întâlniri, Trump a provocat îngrijorarea aliaților după ce a sugerat că Rusia ar trebui readmisă în grupul națiunilor industrializate, de unde a fost exclusă din cauza anexării regiunii Crimeea de la Ucraina, în 2014. Unii analişti cred că susţinerea pe care Trump pare că o arată Kremlinului continuă să provoace întrebări despre amploarea legăturilor pe care el şi echipa sa de campanie a avut-o cu Moscova.
Summit-ul NATO de la Bruxelles vine aşadar într-un context special, marcat de tensiunile dintre Statele Unite şi aliaţii lor tradiţionali. Reuniunea Trump-Putin care o va urma nu are nici ea darul de a linişti lucrurile, după ce aliaţii americanilor – în special cei europeni – şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la o foarte posibilă apropiere între liderii de la Casa Albă şi Kremlin.

Pentru a preveni deteriorarea şi mai accentuată a relaţiei transatlantice, şeful NATO, Jens Stoltenberg, s-a grăbit să înlăture temerilor aliaţilor militari ai Americii („Europa şi America de Nord au nevoie una de cealaltă”), salutând discuţiile dintre Trump şi Putin şi afirmând că „dialogul este un semn de putere.” Stoltenberg a spus că reuniunea Trump-Putin este în conformitate cu propriile politici ale alianței de a promova dialogul cu Moscova. De aceea, susţin experţii, este esenţial ca Trump să plece spre Helsinki având în spate un summit NATO reuşit, el putând astfel să se prezinte la summit-ul cu Putin beneficiind de susţinerea aliaţilor săi din pactul militar occidental.

Evenimente recente lasă însă să se înţeleagă că reuniunea NATO nu va fi deloc una liniştită, ci va sta sub semnul aceleiaşi zodii imprevizibile care a marcat şi reuniunea G7 din Canada. Iar unul dintre factorii decisivi va fi felul în care preşedintele Trump se va poziţiona faţă de aliaţii Americii din Alianţa Nord-Atlantică. Chiar dacă summit-ul de la Bruxelles va include o serie de anunţuri importante (un nou program NATO pentru antrenarea forțelor irakiene de securitate, o inițiativă comună cu Uniunea Europeană pentru a spori mobilitatea militară a forțelor aliate care se deplasează în Europa, deschiderea a două noi structuri de comandă în Virginia şi Germania, precum şi posibila lansare a discuțiilor cu Macedonia în vederea aderării acesteia la alianță), felul în care se va comporta Trump şi răspunsul partenerilor ar putea domina discuţiile din capitala belgiană.

Scrisorile lui Trump

Principalul măr al discordiei va fi, fără îndoială, chestiunea cheltuielilor pentru apărare. Acesta a fost un motiv de critică constantă din partea lui Trump, care a acuzat statele membre că nu alocă suficienţi bani. În urmă cu câteva zile, New York Times a dezvăluit de altfel că președintele american a trimis scrisori mai multor lideri din cele 29 de state NATO, în care le-a spus că investesc prea puțin în armatele lor și nu își îndeplinesc obligațiile de securitate pe care le au conform înţelegerilor. Trump i-a avertizat pe omologii săi că America „își pierde răbdarea” şi că nu mai este dispus să plătească pentru apărarea lor.

Potrivit publicaţiei, liderul american ar fi trimis scrisori cancelarului german Angela Merkel, premierului canadian Justin Trudeau, prim-ministrului norvegian Erna Solberg şi şefului Executivului belgian, Charles Michel, precum şi Italiei, Luxemburgului, Olandei, Portugaliei şi Spaniei. De exemplu, în scrisoarea pentru cancelarul german – şi care a conţinut cel mai tranşant limbaj – Trump a vorbit despre „frustrarea crescândă a Statelor Unite că unii aliați nu au mărit cheltuielile, așa cum au promis.” Trump s-a plâns că SUA au investit atât de mult în apărarea Europei, chiar în condiţiile în care economiile de pe continent, „inclusiv cea a Germaniei, merg bine iar provocările de securitate abundă. Acest lucru nu mai este viabil pentru noi.” Președintele a spus că Congresul de la Washington îi împărtăşeşte frustrarea.

Trump i-a mărturisit lui Merkel şi că alocarea de către Germania a unor fonduri prea mici „a subminat securitatea alianței și oferă validare altor aliați care, de asemenea, nu intenționează să-și respecte cheltuielile militare … pentru că alții vă văd ca pe un model”.

Afirmaţiile liderului american au venit în contextul în care, săptămâna trecută, publicaţia Washington Post a relatat că SUA intenționează să-și retragă cei 35.000 de soldați din Germania (una dintre variante fiind relocarea lor în Polonia, ai cărui lideri sunt mai favorabili lui Trump decât cei de la Berlin). Trump ar fi fost aparent surprins când i s-a spus cât de mare era prezența militară americană în ţara europeană și ar fi afirmat că acest lucru îi costă prea mulţi bani pe contribuabilii americani.

În scrisorile trimise liderilor aliaţi, preşedintele Trump a explicat că a cheltuit „capital politic considerabil” pentru a asigura un buget militar american extins și i-a îndemnat pe partenerii occidentali să facă același lucru. Liderul de la Casa Albă a spus că devine „tot mai dificil să se justifice în faţa cetățenilor americani de ce unele țări nu împărtășesc povara securității colective a NATO, în condiţiile în care soldații americani continuă să-și sacrifice viața peste hotare sau să se întoarcă acasă grav răniți.”

Cum se explică poziţia americanilor?

Din tonul scrisorilor trimise şi din atitudinea sa generală, Trump pare să fie convins că membrii NATO au abuzat de generozitatea americană și s-au ascuns în spatele bugetului de apărare al Pentagonului, care este uriaş. Aliații americanilor sunt îngrijorați de faptul că președintele Trump, cunoscut pentru atitudinea sa imprevizibilă, ar putea impune sancțiuni celor despre care crede că nu îşi achită obligaţiile financiare în cadrul NATO. Unele voci susţin de asemenea că nu este exclus nici ca preşedintele american să decidă retragerea completă a ţării sale din alianţa militară. Aceşti critici aduc ca dovezi desele luări de poziţie ale lui Trump împotriva aliaţilor occidentali şi disprețul pe care el l-a manifestat de-a lungul timpului față de organismele multinaționale, precum NATO, NAFTA, Uniunea Europeană sau Organizația Mondială a Comerțului.

Nu puţini sunt şi cei care afirmă că, prin atacurile repetate la adresa aliaţilor, Trump sabotează relaţiile militare cu aceştia (după ce a dinamitat legăturile economice şi comerciale) şi face jocurile Rusiei, care încearcă să semene discordie între ţările occidentale.

Dar sunt oare aceste îngrijorări justificate? Să încercăm să găsim câteva explicaţii acţiunilor lui Trump:

* Preocuparea preşedintelui Trump este în concordanţă cu atitudinea lui din ultimele luni, în care a afirmat mereu că interesele americanilor (America First) primează în faţa celorlalte considerente: relaţia transatlantică, aliaţii occidentali, NATO, UE, etc. Dovada cea mai recentă o reprezintă tarifele comerciale impuse Canadei şi statelor din UE. Prin solicitările impuse aliaţilor din NATO, Trump nu face decât să continue să acţioneze şi la nivelul alianţei militare aşa cum a promis că o va face în repetate rânduri.

* Atitudinea lui nu e singulară în rândul Administraţiei de la Washington. CNN a relatat că Secretarul Apărării, James Mattis, ar fi trimis şi el o scrisoare similară omologului său britanic, Gavin Williamson, avertizându-l că poziția Regatului Unit în lume riscă să fie erodată în cazul în care Londra nu-şi va îmbunătăți cheltuielile de apărare dincolo de nivelul actual de aproximativ 2% din PIB. Mattis este considerat o voce moderată în actuala Administraţie republicană şi un factor de echilibru la ieşirile intempestive ale preşedintelui. Secretarul Apărării a fost cel care a supervizat creşterea investiţiilor militare americane în Europa şi are o influenţă importantă asupra lui Trump. Scrisoarea lui indică faptul că nu doar Casa Albă e preocupată de subiectul cheltuielilor militare, ci şi Pentagonul.

În plus, ultimii doi predecesori ai lui Trump, George W. Buh şi Barack Obama, au avut aceleaşi critici la adresa aliaţilor NATO, însă s-au abţinut constant să facă şi altceva în afară de a le cere să-şi achite obligaţiile financiare. Trump a dus însă acest criticism mai departe, iar atitudinea lui e mult mai combativă.

* Americanii resping ideea că preşedintele Trump atacă coeziunea NATO. John Bolton, consilierul pentru securitatea națională a lui Trump, a declarat duminică că membrii NATO care refuză să cheltuiască mai mult pentru apărare – şi nu președintele american – sunt responsabili pentru subminarea alianței. „Președintele dorește un NATO puternic,” a afirmat Bolton într-un interviu acordat CBS. „Dacă credeți că Rusia este o amenințare, întrebați-vă următorul lucru: De ce Germania cheltuie mai puțin de 1.2% din PIB? Când oamenii vorbesc despre subminarea alianței NATO, ar trebui să ne uităm la cei ai căror paşi fac ca NATO să fie mai puţin eficientă din punct de vedere militar.” Un oficial de la Casa Albă a afirmat şi el că „preşedintele rămâne dedicat alianţei, aşa cum a spus în repetate rânduri.”

* Trump este, înainte de orice, un om politic ce se gândeşte la viitorul său în fruntea Americii. Declaraţiile sale brutale sunt făcute, de cele mai multe ori, cu alegătorii americani în minte, iar acest lucru e subliniat în permanenţă. În scrisorile sale, Trump a făcut de altfel referire şi la capitalul politic folosit pentru a obţine fonduri mai mari pentru apărare. Marţi, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, Hogan Gidley, a afirmat, referindu-se la ceea ce Trump le va spune aliaţilor la Bruxelles: „Ceea ce va face președintele este să meargă la aceste întâlniri cu gândul de a proteja poporul american şi să stea alături de partenerii și aliații noștri – dar, așa cum a spus de mai multe ori, America este văzută deseori ca fiind puşculiţa planetei. Acest lucru va trebui să se oprească.”

* Trump nu pare să aibă niciun fel de reţinere în a spune ce gândeşte şi a da peste cap normele internaţionale, inclusiv cele legate de relaţiile cu partenerii săi. Felul brutal în care îşi prezintă opiniile (de multe ori, printr-un simplu tweet) i-a surprins pe mulţi, parteneri sau duşmani, care se chinuie să găsească explicaţii raţionale ieşirilor sale. Acesta este însă felul lui de a acţiona şi, spre deosebire de cei care deplâng atitudinea sa, rezolvarea ar putea fi mult mai simplă: adaptarea rapidă la declaraţiile şi gesturile sale şi găsirea unor antidoturi pe măsură. E adevărat, mulţi se tem că atitudinea sa va da peste cap reuniunea NATO, un summit recunoscut pentru organizarea exemplară, comunicate acceptate de toţi participanţi şi oportunităţi de imagine. Deocamdată însă, Trump este preşedintele Statelor Unite şi cel cu care trebuie dialogat, indiferent dacă partenerilor din NATO, diplomaţilor europeni şi analiştilor le convine sau nu acest lucru. „Un summit fără niciun eveniment ar fi un summit bun,” a rezumat un diplomat european temerile în creştere ale celor de pe bătrânul continent.

* Unii analişti cred că, cu doar câteva zile înainte de reuniunea cu Putin, preşedintele Trump încearcă să-i transmită acestuia mesajul că, în ciuda celor care îl acuză de incompetenţă politică, economică şi militară, poate să funcţioneze şi să acţioneze fără probleme ca lider al Americii, cel mai important membru al Alianţei Nord-Atlantice. În cazul celor doi preşedinţi, egoul şi machismul sunt importante. Prin mustrarea aliaţilor şi atitudinea lui general agresivă, Trump arată că este capabil să decidă singur direcţia spre care se va îndrepta NATO şi nu va permite Germaniei, Marii Britanii sau Franţei să îşi asume rolul de prim-solist (să nu uităm că, după alegerea lui Trump, multe voci au afirmat că Angela Merkel a devenit liderul lumii libere. A fost un moment pe care, foarte probabil, preşedintele american nu l-a uitat. Ameninţarea cu retragerea soldaţilor americani din Europa e o nouă săgeată trimisă spre cancelarul de la Berlin).

Aşa cum Trump a repetat de multe ori, atitudinea e totul pentru el. Un summit NATO în care el va avea rolul şi locul principal ar putea să-i ofere un avantaj în discuţiile cu Putin. Menţinerea coeziunii NATO va fi importantă, dar, pentru Trump, acest lucru trece în planul secund, căci puterea şi influenţa Americii sunt cele care primează şi care trebuie să fie vizibile.

* Aşa cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii (Coreea de Nord, China), atitudinea lui Trump ar putea în final să funcţioneze. În 2014, în urma invaziei rusești din Ucraina și a crizelor din Orientul Mijlociu, membrii NATO au stabilit ca obiectiv pentru fiecare țară, prin Defence Investment Pledge, să cheltuiască 2% din PIB-ul lor pentru apărare până în 2024 – un punct de referință al NATO pe care puțini membrii l-au onorat.
La începutul acestui an, opt dintre cei 29 de membri fie au atins, fie s-au apropiat de obiectivul de 2%: Statele Unite, Marea Britanie, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, România și Grecia. Alți șase – Bulgaria, Franța, Ungaria, Muntenegru, Slovacia și Turcia – au dezvăluit planuri de atingere a obiectivului până în 2024. Două dintre state, Norvegia și Danemarca, s-ar putea să nu atingă pragul de 2% până în 2024, dar intenționează să majoreze semnificativ cheltuielile pentru echipamente şi muniţie. Norvegia, de exemplu, vrea să achiziționeze 52 de avioane de luptă F-35 noi.

Celelalte ţări, inclusiv Germania, cea mai puternică economie din Europa, nu au planuri concrete de atingere a acestui obiectiv (Berlinul plănuieşte să aloce 1.5% până în 2024). Nu este de aceea exclus ca presiunile lui Trump, inclusiv scrisorile sale, să facă parte dintr-o strategie bine gândită, prin care americanii să se concentreze pe cheltuielile pentru echipamente şi alte investiţii militare, acceptând în final ca bugetele pentru apărare ale unor aliaţi să nu atingă pragul de 2% din PIB (Germania, de exemplu, acoperă circa 33% din costul staţionării soldaţilor americani pe teritoriul său). De altfel, unii oficiali din Departamentul de Stat i-ar fi cerut lui Trump să evite mesajele negative la summit-ul NATO şi să vorbească despre aceste investiţii în tehnică de luptă şi echipamente (opinie susţinută şi de secretarul-general al NATO, Jens Stoltenberg).

Într-o vizită făcută în luna mai la Casa Albă, Stoltenberg a spus că ameninţările lui Trump au avut un impact asupra membrilor NATO. „Au într-adevăr un impact, deoarece … aliații cheltuiesc acum mai mult pentru apărare,” a afirmat secretarul-general al NATO, adăugând: „Toți aliații își măresc bugetele pentru apărare.” Deşi nu evoluează în acelaşi ritm, aproape fiecare ţară NATO face acum mai mult pentru apărare. Direcţia este aşadar cea bună, lucru recunoscut de diplomați din NATO care au spus că obsesia singulară a lui Trump cu privire la această problemă a produs o schimbare.

Concluzia. Dincolo de declarațiile despre unitatea și indispensabilitatea NATO – sau îngrijorările legate de strategia lui Trump -, este clar că alianța trece printr-o perioadă de transformări importante. După ce existenţa ei a fost pusă în discuţie la sfârșitul Războiului Rece, NATO a găsit noi motive să meargă mai departe, confruntată fiind cu războaiele din Balcani din anii ’90, conflictul din Afganistan şi creşterea ameninţării teroriste. Renașterea Rusiei ca forță ce ameninţă Europa oferă în prezent alianței un obiectiv nou. Într-o perioadă în care europenii se ceartă între ei, dar şi cu americanii, pe teme economice, comerciale şi de imigraţie, pactul de apărare occidental pare să aibă nevoie de o schimbare de direcţie. Dacă Trump cel neconformist şi imprevizibil este cel care va reuşi să facă acest lucru (sau îl va sabota iremediabil, aşa cum se tem unii diplomaţi şi analişti), rămâne de văzut.

Surse: CNN, New York Times, Bloomberg, Newsweek, iPolitics, Washington Post, Foreign Policy, Radio Free Europe/Radio Liberty, Reuters

Sursa foto: Guvernul Federal German