G4Media.ro

Summitul de la Ramstein privind Ucraina a fost amânat, după ce preşedintele…

Sursa foto: Jim WATSON / AFP

Summitul de la Ramstein privind Ucraina a fost amânat, după ce preşedintele Biden şi-a anulat vizita în Germania

Summitul privind Ucraina prevăzut să se desfăşoare sâmbătă la Ramstein, în Germania, a fost amânat, după ce preşedintele american Joe Biden a fost nevoit să-şi anuleze vizita în această ţară, au anunţat miercuri organizatorii evenimentului, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Casa Albă a anunţat marţi că Joe Biden renunţă la deplasările prevăzute la sfârşitul săptămânii în Germania şi Angola, „având în vedere traiectoria şi forţa prognozate pentru uraganul Milton”.

Preşedintele „îşi amână” călătoria, până la o dată neprecizată, pentru a „superviza pregătirile şi răspunsul” la acest puternic uragan, care era aşteptat să ajungă în Florida miercuri, a comunicat Casa Albă.

Grupul Ramstein al donatorilor de arme pentru Ucraina urma să se reunească la cel mai înalt nivel, în marja vizitei oficiale a preşedintelui Biden în Germania, prevăzută pentru perioada 10-13 octombrie, care ar fi fost prima vizită de stat a unui lider american în aproape 40 de ani în Germania.

„Evenimentul din 12 octombrie 2024 este amânat”, a anunţat biroul de afaceri publice al SUA de la baza militară Ramstein într-un e-mail adresat jurnaliştilor.

„Vor avea loc anunţuri cu privire la viitoarele reuniuni ale Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei”, se mai arată în comunicat.

Reuniunea avea drept scop să sublinieze sprijinul neclintit pentru Kiev împotriva invaziei Rusiei, într-un moment în care forţele armate ucrainene se află supuse unei presiuni uriaşe.

Sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase că va prezenta aliaţilor, la summitul de la Ramstein, „planul de victorie”, reprezentând viziunea Kievului cu privire la încheierea războiului cu Rusia.

Kievul nu a oferit nicio declaraţie imediată cu privire la amânarea summitului.

„Era clar că Biden trebuia să trimită semnalul că se ocupă de politica internă – atât de aproape de alegerile (din SUA)”, a declarat Stefan Mair, directorul SWP, un think tank german specializat pe politică externă.

„Nu văd această amânare drept o reducere a importanţei chestiunii Ucrainei”, a mai spus el.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat că miniştrii apărării îşi propun sa se întâlnească în formatul Ramstein în această lună, dar nu a fost luată încă o decizie cu privire la o eventuală dată.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu e nici o graba… Ucraina urmeaza sa ceara pace.