G4Media.ro

Sunak prezintă scuze în Parlament, după prezentarea unui raport copleşitor al fostului…

foto: captură video

Sunak prezintă scuze în Parlament, după prezentarea unui raport copleşitor al fostului judecător Brian Langstaff cu privire la scandalul sângelui contaminat, în care autorităţile sunt acuzate de muşamalizare

Premierul britanic Rishi Sunak a prezentat luni scuze în mod oficial într-un scandal al sângelui contaminat în Regatul Unit în anii ’70 şi ’80 – soldat cu 3.000 de morţi -, în urma unui raport copleşitor care acuză autorităţile de muşamalizare, relatează AFP, conform News.ro.

”Vreau să prezint scuze din tot sulfetul şi fără echivoc pentru această nedreptate teribilă”, a declarat în Parlament şeful Guvermului conservator, după publicarea acestei anchete publice.

Rishi Sunak a evocat o ”zi a ruşinii” statului britanic şi a subliniat că Guvernul său va prezenta marţi un program de indemnizare în urma ”celei mai grave catastrofe medicale” din istoria sistemului public de sănătate britanic NHS.

”Oricare ar fi costul implementării acestui dispozitiv, vom plăti”, a dat el asigurări, promiţând o ”indemnizare completă”.

Timp de 20 de ani, mii de persoane care sufereau de hemofilie sau care au fost operate chirurgical au fost contaminate cu virusul hepatitei C şi HIV, prin transfuzii sanguine.

”Amploarea a ceea ce s-a întâmplat este îngrozitoare”, arată într-un raport de peste 2.500 de pagini fostul judecător Brian Langstaff, desemnat în 2018 să desfăşoare această vastă anchetă publică.

După şapte ani de investigaţii, audierea a mii de martori şi examinarea a zeci de mii de documente, în raportul anchetei se conchide că adevărul cu privire la această dramă a fost ”ascuns timp de zeci de ani” şi că scandalul ”ar fi putut să fie larg evitat”.

”Această catastrofă nu a fost un accident. Contaminările au avut loc pentru că cei cu responsabilităţi – medicii, serviciile de sânge şi guvernanţii succesivi – nu au acordat prioritate siguranţei pacienţilor”, subliniază, citat într-un comunicat, Brian Langstaff.

Din cauza penuriilor de sânge, serviciul public de sănătate NHS a apelat la donatori americani care-şi plăteau donatorii, între care se aflau deţinuţi şi membri ai altor grupuri cu risc important de infecţie.

”Răspunsul autorităţilor nu a făcut decât să agraveze suferinţele” victimelor, adaugă fostul judecător.

”Poate că este târziu, dar nu este prea târxziu”, a apreciat el după publicarea raportului.

”A venit, în sfârşit, timpul unei recunoaşteri naţionale a acestui dezastru, unei veritabile indemnizaţii şi să se dea dreptate celor care au fost atât de teribil lezaţi”, a adăugat el.

În raport este prezenată o listă lungă de reproşuri adresate autorităţilor.

Astfel, sistemul de sănătate a informat doar tardiv persoanele infectate, uneori după ani de zile, iar autorităţile nu au retras produsele sanguine cu risc atunci când le-au fost prezentate temeri cu privire la calitatea acestora.

NHS nu a căutat în mod suficient să reducă importurile de produse sanguine provenind din Statele Unite, iar donările de sânge în Regatul Unit nu erau controlate în mod adecvat.

În raport se denunţă mai ales responsabilitatea guvernelor succesive care au tătăgănat să acţioneze atunci când a izbucnit scandalul.

”A venit timpul acum să se recunoască la nivel naţional acest dezastru şi să se acorde o compensaţie dreaptă tuturor celor care au suferit un prejudiciu”, subliniazăBrian Langstaff.

Unele victime au primit deja o primă indemnizaţie de 100.000 de lire sterline în 2022, după publicarea unui raport de etapă.

Însă costul final urmează să fie anunţat săptămâna aceasta şi urmează să atingă câteva miliarde de lire sterline.

Este ”o zi memorabilă”, a reacţionat, într-o conferinţă de presă,Andrew Evans, cofondatorul grupului”Tainted Blood” (sânge contaminat), un hemofil, contaminat cu HIV şi hepatita C la vârsta de cinci ani.

”Uneori am avut impresia că strigăm în gol în aceşti ultimi 40 de ani. Ceea ce întâmplă azi ne dovedeşte că acest lucru se poate întîmpla în Regatul Unit”, a adăugat el.

Preşedintele AsociaţieiHeomophilia Society, Clive Smith, regretă, la rândul său, că, ţinând conte de timpul care a trecut, ”din nefericire (…) sunt mulţi care nu vor obţine dreptate”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...