G4Media.ro

Sunt două tipuri de cancere cerebrale, tumorile care sunt proprii creierului şi…

sursa foto: cpatura video

Sunt două tipuri de cancere cerebrale, tumorile care sunt proprii creierului şi metastazele care sunt tumori ce ajung la creier de la un organ din corp, arată doctorul Horaţiu Ioani, medic primar neurochirurg la Spitalul Clinic Colentina

Doctorul Horaţiu Ioani, medic primar neurochirurg la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, a vorbit, miercuri seară, despre două tipuri de cancere cerebrale, unele care se dezvoltă direct la nivelul creierului şi altele unde tumorile ajunse la creier provin de la alte organe. Stilul de viaţă este principala cauză a acestor cancere, relatează News.ro.

”Cancerele cerebrale e un termen generic. Sunt două tipuri de cancere cerebrale, există tumorile care sunt proprii creierului şi sunt metastazele care sunt tumori ce ajung la creier de la un organ din corp. Cele mai multe sunt metastazele ca proporţie şi a crescut numărul metastazelor asta pentru că şi tratamentele sistemice, tratamentul pentru cancer localizat în corp, devine tot mai eficient. Creierul are o particularitate la nivelul vaselor cerebrale şi nu lasă chimioterapia sistemică să ajungă la creier şi atunci o metastază, o celulă metastatică ce ajunge la creier se poate dezvolta în creier fără să fie atacată de chimioterapia care poate să controleze ceea ce se întâmplă în corp. Tot mai mulţi pacienţi care ajung să dezvolte metastaze cerebrale pentru că nu decedează datorită cancerului primar. Apoi sunt tumorile proprii ale creierului, adică nu pleacă de undeva din corp, sunt localizate strict la nivelul creierului şi sunt ca şi cancerului, doar că mai rău”, a declarat medicul Horaşiu Ioani, miercuri seară la Medika TV.

Doctorul a precizat că a observat şi o scădere a vârstei pacienţilor cu cancere cerebrale, dar că aceasta trebuie pusă în context.

”Există o scădere a vârstei, dar trebuie pusă în context. Acest tip de cancer în genral apare la pacienţii vârstnici. La pacienţii mai tineri găsim glioane care sunt nişte tumori ale creierului, dar de grad mai mic. Acestea pot fi operate, pot fi controlate mult timp, dar în anumite situaţii ele pot să ajungă să devină mai agresive. Azi, cutehnicile chirurgicale pe care le avem putem să fim mai radizali cu rezecţia, inclusiv rezecţie cu pacientul treaz astfel încât să îi păstrăm funcţia cerebrală. Uneori nu poţi să scoti toată tumora şi atunci poate să evolueze. Este întotdeuna o balanţă risc versus beneficiu”, a spus Ioani.

Întrebat de ce se ajunge în astfel de situaţii, Horaşiu Ioani a explicat că este vorba în primul rând de stilul de viaţă.

”În principiu este vorba de stulul de viaţă, după care fumat, consum de alcool. Sunt tot felul de factori novcivi care se manifestă şi pacientul dezvoltă o leziune în corp care dacă nu e depistată la timp, progresează”, a adăugat Ioani.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...