G4Media.ro

„Super Mario Bros: Filmul” a debutat pe primul loc la box office-ul…

Captura YouTube

„Super Mario Bros: Filmul” a debutat pe primul loc la box office-ul românesc de weekend

„Super Mario Bros: Filmul”, pentru care şi-au împrumutat vocile Chris Pratt, Anya Taylor-Joy, Seth Rogen, Jack Black, Keegan-Michael Key, a debutat pe primul loc la box office-ul românesc de weekend, transmite News.ro.

Filmul de animaţie, produs de Universal, Nintendo şi Illumination, regizat de Aaron Horvath şi Michael Jelenic, a fost văzut în sălile de cinema de 50.033 de spectatori şi a strâns 1.198.080 de lei.

Este povestea fraţior Super Mario în călătoria lor prin Regatul Ciupercilor. Filmul îi are în distribuţie pe Chris Pratt în rolul lui Mario, Anya Taylor-Joy în rolul Prinţesei Peach, Charlie Day în rolul lui Luigi, Jack Black în rolul lui Bowser, Keegan-Michael Key în rolul lui Toad, Seth Rogen în rolul lui Donkey Kong, Fred Armisen în rolul lui Cranky Kong, Kevin Michael Richardson în rolul lui Kamek şi Sebastian Maniscalco în rolul lui Spike.

„The Super Mario Bros. Movie” a generat, la nivel internaţional, venituri de 170 de milioane de dolari.

Pe locul doi în clasamentul românesc de weekend a coborât „John Wick: Capitolul 4”, în a doua săptămână de la lansare, după ce a fost văzut de 29.255 de spectatori şi a generat venituri de 816.996 de lei, potrivit datelor cinemagia.ro.

Un alt debut în top este „The Pope’s Exorcist/ Exorcistul papei”, cu Russell Crowe şi Franco Nero în rolurile principale, despre Gabriele Amorth, un preot care a activat ca exorcist şef al Vaticanului şi care a realizat peste 100.000 de astfel de ritualuri de-a lungul vieţii. Filmul a fost văzut de 27.088 de spectatori şi a încasat 726.329 de lei.

Filmul românesc „Haita în acţiune” a coborât două locuri, până pe patru, în al treilea weekend de la premieră. Pelicula a adunat în săli 25.674 de spectatori şi 667.614 de lei.

„Dungeons & Dragons: Frăţia hoţilor” a coborât trei locuri, până pe cinci, în al doilea weekend de la debut, generând venituri de 275.741 de lei.

Animaţia „Academia iepuraşilor: Paştele e în pericol” a coborât patru locuri, până pe şase, în a doua săptămână de la lansare. Filmul a adunat în săli 19.423 de spectatori şi a avut încasări de 256.187 de lei.

Matt Damon, Ben Affleck, Jason Bateman, Viola Davis, Chris Messina joacă în drama „Air”, care a debutat pe locul şapte în top. Regizat de Ben Affleck, filmul dezvăluie parteneriatul legendar dintre atunci novicele Michael Jordan şi divizia de baschet a companiei Nike ce a revoluţionat lumea sportului şi a culturii contemporane cu brandul Air Jordan. Producţia a fost văzută în cinematografe de 8.263 de spectatori şi a generat venituri de 228.149 de lei.

În coborâre şase locuri, „Shazam! Furia zeilor” a fost văzut de 1.803 de spectatori în al patrulea weekend de la premieră şi a încasat 45.187 de lei.

Clasamentul românesc de weekend este completat de „Creed III” (41.606 de lei) şi „Avatar: Calea apei” (32.686 de lei).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...