G4Media.ro

Supercupa României la fotbal se va juca pe stadionul echipei campioane, a…

sursa foto: facebook/FRF

Supercupa României la fotbal se va juca pe stadionul echipei campioane, a decis FRF/ Regula se va aplica și în fotbalul feminin

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a adoptat, marţi, decizia ca în următoarele trei sezoane Supercupa României să aibă loc pe stadionul echipei campioane.

”Ţinând cont că echipa campioană a României intră mai devreme în calificările cupelor europene şi că ne dorim să susţinem participarea echipelor româneşti în întrecerile europene intercluburi, dar şi că Supercupa României reprezintă un trofeu important pentru cluburile noastre şi că ne dorim să maximizăm Supercupa ca un prilej de sărbătoare şi de deschidere a unui nou sezon competiţional, am decis azi ca pentru următoarele trei sezoane Supercupa României să fie organizată pe terenul echipei care va câştiga Superliga”, a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

”Aceeaşi regulă se va aplica din următorul sezon competiţional şi în fotbalul feminin, care se va afla în premieră în faţa organizării unei Supercupe”, a precizat Burleanu.

În situaţia în care, din orice motiv, jocul nu poate fi organizat pe stadionul campioanei, acesta va fi organizat pe stadionul celeilalte echipe participante la Supercupă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează