Superliga: Oţelul Galaţi – Rapid 0-0, al optulea rezultat de egalitate pentru gălăţeni
Echipa Oţelul Galaţi a terminat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia bucureşteană Rapid, în etapa a noua din Superligă, şi gazdele au ajuns la opt remize în acest sezon, potrivit news.ro.
La Galaţi, antrenorul oaspeţilor, Cristiano Bergodi a fost obligat să efectueze prima schimbare încă din minutul 28, după accidentarea lui Oaidă. În minutul 52 portarul giuleştenilor, Horaţiu Moldovan, a prins un balon şi a avut nevoie de intervenţia medicilor, iar la reluarea jocului a fost aproape să comită o gafă incredibilă, dar s-a redresat. Funsho Bamgboye a înscris în minutul 58, însă golul a fost anulat după analiza VAR, pentru ofsaid.
S-a încheiat 0-0 şi Rapid este pe locul 4, cu 15 puncte, în timp ce Oţelul a bifat al optulea rezultat de egalitate şi al şaselea consecutiv, Gălăţenii au adunat opt puncte şi ocupă locul 12 în clasament.
OŢELUL: Dur-Bozoancă – Adăscăliţei (Miguel Silva 53), Zivulic (Ghiocel 53), Lovric, Zhelev – Cisotti, A. Lopez, Samuel Teles (Jardan 77) – Bodişteanu (R. Tănasă 46), Al. Pop (Fatai 74), Maciel. ANTRENOR: Dorinel Munteanu
RAPID: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Emmers (Al. Albu 85), Oaidă (Kait 28), Borja Valle (Al. Ioniţă 66) – Funsho Bamgboye, Rrahmani, Petrila (Al. Stan 85). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Cartonaşe galbene: Adăscăliţei 21, Zivulic 45+1, R. Tănasă 74, Lovric 83, Maciel 87, Miguel Silva 90+5 / Emmers 22, Funsho Bamgboye 39, Kait 83, P. Iacob 87, Al. Stan 90+4
Cartonaş roşu: Mattias Kait (Rapid) min. 90+6
Arbitri: Marian Barbu – Mihai Marius Marica, Imre-Laszlo Bucsi – Sorin Vădana
Arbitri VAR: Viorel Nicuşor Flueran – Sebastian Eugen Gheorghe
Observator: Ioan Costin Toma
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank